Președintele Comisiei Laundromat susține că mâine va fi audiat Veaceslav Platon în cadrul comisiei respective. Inga Grigoriu scrie pe pagina sa de Facebook că Veaceslav Platon s-a activizat intens la ultima etapă a lucrărilor Comisiei parlamentare de anchetă, anume din momentul când am prezentat publicului acte ce demonstrează legătura între jaful secolului, devalizarea de întreprinderi regionale, diverse scheme de spălări de bani, inclusiv și prin segmentul transnistrean.

„Punctul nevralgic la care V. Platon a reacționat bolnăvicios este compania înregistrată în zonă off-shore denumită RONIDA INVEST LLP și care îi aparține, conform răspunsurilor recepționate”, adaugă Grigoriu precizând că mâine, la orele 15:00, cu votul "pentru" a patru membri ai comisiei și două "împotrivă", acesta v-a fi audiat, la insistențele dânsului.

„Poziția mea am exprimat-o: o comisie parlamentară de anchetă nu reprezintă instanța prin care un învinuit în dosar poate fi audiat. Este imixtiune în actul justiției. Numitul Veaceslav Platon trebuie să se prezinte la Procuratură”, precizează deputatul. 

Comisia Laundromat // Impactul la nivel național al schemei de spălări de bani

Comisia Laundromat // Grigoriu: PA are intenția de a clasa acest dosar, la fel ca și dosarul coruperii deputaților din 2014

Comisia Laundromat // Un amendament legislativ, susținut de ex-deputatul Stoianoglo, a făcut posibilă spălarea miliardelor

Comisia Laundromat // Grigoriu acuză PA că refuză să prezinte Comisiei de anchetă actele interdepartamentale