Primul director și actual acționar al Metalferos, Victor Ostap, a făcut mai multe dezvăluiri în legătură cu schemele de la întreprindere prin care s-au furat miliarde de dolari și unde au ajuns aceștia. Ostap a mai dezvăluit că Vladimir Plahotniuc a fost în vizită la Vladimir Voronin, pe când cel din urmă era președinte, deși comunistul a negat de mai multe ori acest lucru. Totodată, ex-directorul Metalferos spune că fostul președinte Igor Dodon ar avea o înțelegere cu fostul deputat democrat Vladimir Andronachi de a reseta schemele de spălări de bani la întreprindere.

Potrivit lui Ostap, în anul 2004, Vladimir Andronachi, neavând nicio funcție la Metalferos, fiind om de legătură a lui Vladimir Plahotniuc, venea la întreprindere să se asigure dacă sunt destui bani. Acesta era reprezentantul unei companii care obținea câte 30$ de pe o tonă de fier uzat. 

„El doar venea, se uita cu contabilul dacă sunt bani pentru activitate, dacă nu, intra la mine și mă întreba de câți bani o să fie nevoie până la sfârșitul lunii. (...) Credeam că el este a lui Oleg Voronin. Era student, părea ascultător. Răspundea doar de atât: la întreprindere să fie bani, ca activitatea să nu fie perturbată de lipsa finanțării. A sta era funcția lui. El era reprezetantul acelei companii în adresa căreia noi livram fierul uzat. Plata către compania de traderi ce le aparținea lor, noi ne-am înțeles că tot anul era 30$ pe tona. În 2004-2005 a fost câte 30$ pe tona. Banii respectivi rămâneau la compania lui Andronachi”, a declarat Ostap în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV. 

 

După alegerile parlamentare din 2005 vânzările de la companie au început să fie ascunse. Au apărut ulterior mai multe conflicte din cauza ca banii întreprinderii nu apăreau. Fierul era livrat, însă banii putea să apară peste 4 luni. Ostap afirmă că banii au început să rămână la compania lui Andronachi. Plahotniuc a început să-și oprească 70%, iar după 2009 chiar 85% din profiturile companiei.

„După 2009, știu că Plahotniuc cerea câte 100 de dolari de tonă să rămână la partid. Și dacă se transportau câte 180 de tone, 18 milioane ajungeau anual la PDM. Vreau să menționez că atunci când Plahotniuc a devenit „stăpânul” statului, profitul întreprinderii a crescut. Din 100%, doar 15% rămâneau la „Metalferos” și constituiau dividentele acționarilor”, a mai relevat fostul director al Metalferos.

Ostap a mai declarat că a fost martor al uneia dintre vizitele lui Plahotniuc în cabinetul lui Vladimir Voronin, la Președinție, în anul 2005, chiar dacă fostul președinte Vladimir Voronin a declarat în repetate rânduri că Vladimir Plahotniuc nu a fost niciodată în cabinetul său. Ex-directorul Metalferos a declarat că în 2005, după doi ani de activitate a companiei Metalferos, a fost invitat la Președinție pentru prima oară, fiind rugat să-i prezinte lui Voronin contractul pe care îl avea cu traderii - companii conduse de Vladimir Plahotniuc.

„L-am sunat atunci pe Oleg Voronin și i-am spus că sunt chemat la Președinție. Mi-a zis, stai acolo că vin și eu. Am așteptat în anticameră. Apoi a venit și Vladimir Plahotniuc. Până la urmă eu nu am fost primit. Au intrat doar Oleg Voronin și Vladimir Plahotniuc. (...) Am înțeles după acea întâlnire că președintele până atunci nu știa că Vladimir Plahotniuc are vreo legătură cu Metalferos. Atunci a apărut pe scenă Vladimir Plahotniuc”, a spus Victor Ostap, precizând că după acea întâlnire au început problemele pentru el. Deși a pus pe picioare și a transformat întreprinderea într-o companie profitabilă, după întâlnirea lui Vladimir Voronin cu Oleg Voronin și Vladimir Plahotniuc i s-a dat de înțeles că trebuie să-și dea demisia din funcția de director.

În 2017, într-un interviu pentru ZdG, Vladimir Voronin a declarat că „toată chestia cu Plahotniuc e inventată de jurnaliști”. „El niciodată nu a fost în cabinetul președintelui. Eu prima oară am făcut cunoștință cu Plahotniuc în timpul când am vizitat și am controlat cum merge construcția Mănăstirii Curchi. Firma lui era atunci responsabilă de un obiect. El conducea atunci, nici nu mai știu ce conducea”, a declarat Voronin.

În cadrul aceleiași emisiuni, Ostap a ținut să menționeze că Sergiu Catană, directorul financiar al Companiei Metalferos, și nașul de cununie al ex-președintelui Igor Dodon, a apărut ca „omul lui Igor Dodon la întreprindere”. „De ce? În primul rând ca nănașul să aibă o funcție mai bine plătită și în al doilea rând să știe Dodon, din funcția sa de ministru, ce se întâmplă acolo la direct. Înaintarea sa a fost susținută de Iaralov față de Plahotniuc. Iaralov era deja un om care gestionează situația.”

Mai mult, Ostap susține că Dodon, împreună cu Andronachi, au început să repornească schemele de spălare de bani de la Metalferos. „Despre înțelegerea Dodon - Andronachi am aflat din surse 100% că repornesc schema, pentru a lucra schema veche așa cum știe Andronachi”.

Victor Ostap a mai menționat că deși inițial, în 2003, compania era în ruine, după un an de activitate a înregistrat un profit de opt milioane de dolari. Ostap estimează că de la fondarea companiei Metalferos, în anul 2003, și până în prezent, aceasta ar fi fost delapidată de o sumă cuprinsă între 350 și 500 de milioane de dolari americani.