Într-un interviu pentru PS News, Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentului pentru relaţia cu R.Moldova a vorbit despre obiectivele pe care și le propune odată cu reconfirmarea în funcția de președinte PNL Diaspora în R. Moldova.

„Ne propunem să ne consolidăm echipa, așa cum am spus și în cadrul Comitetului de Coordonare Local, ne propunem să ne creștem numărul de membri actuali și să deschidem filiale în majoritatea raioanelor din R. Moldova.

În al doilea rând, ne propunem să ne păstrăm poziția de lideri pentru că PNL R. Moldova a avut cel mai mare rezultat dintre filialele PNL din Diaspora la alegerile europarlamentare, a avut cel mai mare număr de voturi pe care l-am luat pentru PNL dintre toate filialele și ne propunem să rămânem pe primul loc. De asemenea ne propunem să rămânem pe primul loc și în R. Moldova pentru că am câștigat încrederea oamenilor și vrem să le-o păstrăm.

Un alt obiectiv pe care ni l-am propus este să dezvoltăm o platformă digitală pentru a ajuta asociațiile din R. Moldova sau entități de stat și private pentru a a obține finanțări românești, europene și de asemenea și finanțări ale donatorilor naționali. În acest sens vrem să facem o platformă în care să se regăsească toate informațiile utile de unde cei interesați să poată culege ce au nevoie pentru a se informa și pentru a apela.

De asemenea, noi am avut o relație foarte apropiată cu partidele pro-europene, în special cu partidele din familia PPE din R. Moldova și ne dorim să continuăm această relație bună pe care am avut-o cu ei și eventual pe viitor să desfășurăm și acțiuni comune de dezvoltare a membrilor”, spune Dupu.

De asemenea, acesta a precizat că unul dintre obiectivele pe care și-l propune în calitate de președinte PNL Diaspora este să obțină o mai bună colaborare dintre liberalii din România și R. Moldova.

„Vrem să încurajăm toate înfrățirile care au loc între autoritățile locale din R. Moldova și din România, în special între primarii PNL din Români și primarii cu viziuni pro-europene din R. Moldova. Ne dorim să promovăm și alte proiecte comune cu rezonanță regională care au ca subiect democrația, statul de drept. De asemenea, noi am început crearea organizației Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali în R. Moldova prin care să încurajăm și schimburile de idei dintre companiile românești, dintre membrii actuali din România și cei din R. Moldova. Cred că toate acestea sunt în această direcție”, conchide Adrian Dupu.

Amintim că Secretarul de Stat al D.R.R.M., Adrian Dupu, a fost reales în funcția de președinte al PNL Diaspora R. Moldova, pe 13 iunie 2021 în cadrul Comitetului de Coordonare Locală al organizației.