Maia Sandu a avut o discuție astăzi la Președinție cu un grup de foști deportați și urmași ai acestora. Șeful statului susține că, din păcate, deși au trecut aproape trei decenii de când statul s-a angajat să facă dreptate pentru suferința prin care au trecut persoanele respective, cele mai multe probleme au rămas nerezolvate.

Cea mai mare problemă ține de recuperarea bunurilor confiscate atunci când le-au fost exilate familiile sau de oferirea unor compensații potrivite pentru acestea. Oamenii sunt obligați să meargă prin instanțe ani la rând pentru a-și demonstra drepturile, iar dosarele cerute de autorități abundă de acte greu de obținut sau care se exclud reciproc. De facto, legile par să fie făcute nu pentru, ci împotriva foștilor deportați. Până și soarta clădirii ce fusese atribuită pentru un muzeu al deportărilor este incertă”, menționează președintele.

În acest sens, susține Sandu, este nevoie de un audit privind recuperarea bunurilor, precum și de crearea unei entități responsabile de problema foștilor deportați în noul Guvern.

Această structură ar trebui să fie formată din oameni dedicați care cunosc problema - istorici care au studiat subiectul, juriști, dar și descendenți ai familiilor deportate”, a precizat ea.