Fostul președinte al Curții Constituționale, Mihai Poalelungi, ar fi, în prezent, avocatul lui Veaceslav Platon. Cel puțin asta susține deputatul PAS Lilian Carp, conform unor surse.

Carp a postat pe pagina sa de Facebook două poze în care apare fostul președinte al CCM și avocatul lui Igor Dodon, Nicolae Fală, menționând că aceștia s-au întâlnit într-o zi de joi, într-un parc din Chișinău, unde Poalelungi i-a transmis lui Fală o borsetă. 

„După cum îmi confirmă sursele, Mihai Poalelungi, fostul președinte al Curții Constituționale și al Curții Supreme de Justiție, este avocatul lui Platon, iar Nicolae Fală a lui Dodon și sunt de la Baroul lui Berlinski, unde activează și fratele lui Clima. Apoi ne mai întrebăm de unde decizii de „Iertare și plecăciune față de Slavic (Veaceslav Platon – n.red)”. Dar cel mai interesant este că acești doi avocați au fost văzuți în parc, cum Poalelungi îi transmite lui Fală o Borsetkă. Borsetka nu-i kuliok și ziua de joi nu-i ca zi de luni”, a scris Carp pe pagina sa de Facebook.

Menționăm că, Mihai Poalelungi a demisionat din funcția de judecător și președinte al Curții în iunie 2019, la cinci zile după ce Curtea Constituțională și-a anulat hotărârile controversate din 7-9 iunie prin care a decis că noua majoritate parlamentară de coaliție PSRM-ACUM este în afara legii și în imposibilitate de a forma guvernul. Instanța s-a răzgândit după ce Partidul Democrat s-a retras de la putere. Prin deciziile anulate la 15 iunie a fost stabilit termenul limită de 90 de zile pentru investirea Guvernului, au fost declarate neconstituționale deciziile Parlamentului de alegere a Zinaidei Greceanîi în funcția de speaker și investire a Guvernului în frunte cu Maia Sandu, a fost suspendat din funcție Igor Dodon pentru ca Pavel Filip să poată semna decretul de dizolvare a Parlamentului și să numească data alegerilor anticipate.

Mihai Poalelungi a fost desemnat în calitate de judecător al Curții Constituționale de către Consiliul Superior al Magistraturii, la începutul lunii martie 2018, fiind singurul candidat înscris în concursul organizat după demisia lui Tudor Panțîru, fostul președinte al Curții. La 16 martie 2018 el a fost ales în funcția de președinte al Curții.

Între 2012 și 2018, Mihai Poalelungi a fost președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Poalelungi a deţinut anterior postul de vicepreşedinte la CSJ, iar între anii 2008 și 2012, cel de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea Republicii Moldova. Mihai Poalelungi este doctor habilitat în drept și este autor al mai multor lucrări științifice.