Partidul Acțiune și Solidaritate a prezentat primele trei proiecte de legi pentru justiție și dreptate pe care le va vota în viitorul Parlament. În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții PAS au menționat că este vorba despre „confiscarea averii pe care funcționarii și demnitarii nu o pot justifica, prin inițierea modificării Constituției”, „excluderea imunității deputaților pentru acte de corupție, prin inițierea modificării Constituției” și „introducerea evaluării externe a procurorilor și judecătorilor, prin adoptarea unei legi noi”.

Până nu vor fi încătușați și nu vor avea averea confiscată hoții de miliarde, procurorii și judecătorii corupți vor continua să vândă dreptatea. Oamenii sunt foarte supărați și așteaptă să vadă cum justiția începe să culeagă hoții. Modul în care va lovi Moldova în hoți după aceste alegeri va stabili un exemplu și un standard pentru viitor. Avem nevoie de procese demonstrative, dure care să arate clar celor fără limite morale că furtul în Moldova se pedepsește”, a declarat președintele interimar al PAS, Igor Grosu.

Reprezentantul formațiunii, Sergiu Litvinenco, a anunțat că PAS își propune în viitorul Parlament să reformeze Procuratura Anticorupție, după modelul celei din România, dar și să constituie Tribunalul și Curtea de Apel Anticorupție.

Reformarea Procuraturii Anticorupție după modelul DNA din România, care se va ocupa exclusiv de marea corupție. PA va dispune de tot instrumentarul, dar și de independența necesară pentru a investiga dosare de mare corupție. După ce vom realiza reforma Procuraturii Anticorupție, vom constitui Tribunalul și a Curții de Apel Anticorupție”, a declarat el.

La fel, susține politicianul, „11 iulie este o zi de cotitură în istoria R.Moldova”.

Nu sunt vorbe goale. După această data, avem într-adevăr șansa să pornim o luptă adevărată împotriva marii corupții și o veritabilă reformă a justiției”, a precizat Litvinenco.