Parlamentul Republicii Moldova a anunțat despre faptul că doar în ultimele luni cel puțin 25 de oficiali moldoveni au fost opriți și tratați abuziv la intrarea în Federația Rusă. Acesta este motivul notei de protest transmisă ambasadei ruse la Chișinău de către spicherul Parlamentului Andrian Candu și prim-ministrul Pavel Filip.

Deschide.MD a scris în ultimul an despre reținerea și aplicarea unui control suplimentar pe aeroporturile din Rusia a mai multor oficiali din Republica Moldova. Deocamdată nu avem lista tuturor oficialilor, însă putem vorbi cu certitudine despre șeful interimar al IGP, Gheorghe Cavcaliuc; viceministrul de Interne, Oleg Babin; deputata neafiliată Violeta Ivanov; șeful CNA, Viorel Chetraru și adjunctul procurorului general, Iurie Garaba.

Primul caz de reținere și control suplimentar pe aeroportul Domodedovo a fost documentat în anul 2015, fiind vorba despre șeful interimar al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc. Șeful IGP se deplasa spre Minsk împreună cu vicepremierul pentru Reintegrare, George Balan, cu escală la Moscova. Cavcaliuc a fost reținut pe motiv că ar exista anumite nereguli cu pașaportul. Apoi, grănicerii ruși au motivat că oficialul moldovean ar semăna cu o persoană dată în urmărire internațională.

Viceministrul Afacerilor Interne de la Chișinău, Oleg Babin a fost reținut și tratat abuziv pe aeroportul Domodedovo în luna noiembrie 2016. Babin, aflându-se în fruntea unei delegații moldovene, a fost supus unor controale suplimentare la intrarea și ieșirea din Moscova.  

Printre cei reținuți în noiembrie 2016 se numără și deputata neafiliată Violeta Ivanov.

Șeful CNA, Viorel Chetraru a fost reținut pe aeroportul Șeremetievo pe 6 aprilie 2016 timp de trei ore. De fapt, lui Chetraru i-a fost restricționată intrarea în Federația Rusă unde urma să participe la o reuniune de serviciu. Incidentul cu participarea lui Chetraru a putut fi rezolvat pe căi diplomatice. Potrivit comunicatului CNA, directorul instituției a întreprins o vizită de lucru în Federaţia Rusă, Moscova, unde a participat la lucrările Grupului comun cu organele de drept ruse (Rossfinmonitoring), în cadrul cărora s-au discutat investigaţiile comune privind spălările miliardelor ruseşti prin băncile din Republica Moldova. La 6 aprilie 2016, pe teritoriul Aeroportului Şeremetievo, a avut loc un incident care s-a rezolvat pe căi diplomatice.

Iurie Garaba, adjunct al procurorului general și consilier juridic de stat de rangul II, a fost oprit pentru verificări suplimentare pe aeroportul Domodedovo din Moscova în ianuarie 2017.

Surse ale Deschide.MD au comunicat că Iurie Garaba a fost invitat la o ceremonie organizată de Procuratura Generală a Federației Ruse. La un moment dat, adjunctul a fost oprit pentru verificări suplimentare, care au durat mai bine de o oră. La final, cei de la frontiera rusă și-au cerut scuze de la Iurie Garaba și l-au lăsat să plece. 

Un alt oficial supus controlului suplimentar pe un aeroport din Rusia este șefa Direcției Relații Internaționale al MAI, Cristina Lesnic.