Două hotărâri de guvern ce presupuneau iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării celui de-al unsprezecelea Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii nu au primit voturile necesare din partea miniștrilor în cadrul ședinței de astăzi a Executivului. Deputatul PAS Dumitru Alaiba se arată nemulțumit de acest lucru, subliniind că cei care nu au votat sunt Irina Vlah, Victor Gaiciuc și Fadei Nagacevschi.

„Azi socialiștii din guvern au blocat finanțare în sumă de 100 milioane Dolari SUA. Grant! Bani nerambursabili. Ministerul Finanțelor a prezentat două proiecte care nu au întrunit numărul necesar de voturi. NU au votat doamna Vlah, domnul Gaiciuc, domnul Nagacevschi, din câte înțeleg, nici nu a fost la ședință (să am iertare dacă greșesc, desigur). Suma totală nevalorificată e aproape 100 mln USD. Acești bani ar putea fi cheltuiți în folosul cetățenilor. Socialiștii au blocat această finanțare. Au făcut-o intenționat”, a scris Alaiba pe pagina sa de Facebook. 

Este vorba despre: 1. Grant de 77,6 mln USD: Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru o guvernare democratică mai eficientă şi mai responsabilă (Detalii: AICI)

2. Grant de 90,62 mln USD: Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creşterea comerţului şi investiţiilor în sectoarele cheie (Detalii AICI)

„Cu fiecare zi în care ei sunt la butoane țara pierde oportunități de finanțare, de dezvoltare, de reformă. Este și asta hoție. Să privezi țara de viitor. Abia aștept să scăpăm de ei. Nu le-a mai rămas mult”, a conchis Alaiba.