Partidul Noua Opțiune Istorică nu a fost redenumit în Partidul Alternativă și Șanse despre care presa a scris astăzi că este o clonă a Partidului Acțiune și Solidaritate. Șeful Direcției licențiere a unităților de drept din cadrul Agenției Servicii Publice, Alexandru Leapin, a declarat pentru DESCHIDE.MD că denumirea nu a fost schimbată, pentru că la ASP nu a fost depusă nicio cerere în acest sens. Totuși, potrivit lui Leapin, „o persoană fizică” a solicitat doar rezervarea denumirii „Partidul Politic Alternativă și Șanse”, pentru redenumire fiind nevoie de alte documente și proceduri.

„La ASP la momentul de față nu sunt depuse acte. S-a prezentat o persoană fizică care și-a rezervat denumirea de partid, atât. Noi am aprobat denumirea aceasta și urmează ca cineva să vină oficial să depună o cerere de redenumire a partidului”, a declarat Leapin pentru DESCHIDE.MD

Alegerile nasc clone // Încă un „PAS” în anticipatele din 11 iulie

Acesta a subliniat că nu este clar nici care va fi abrevierea noii denumiri, în caz că va exista o cerere aprobată de ASP.

„Abrevierea se stipulează în actul de constituire. Ei când vin să depună cererea, în actul de constituire menționează abrevierea. Atunci ASP verifică dacă abrevierea coincide cu altă abreviere existentă sau nu. Dacă o să fie depusă cererea, atunci noi o să verificăm foarte minuțios toate documentele, precum și abrevierea. Abia după aceasta se va decide dacă poate fi redenumit partidul. Dacă vorbim de partidul care recent a rezervat denumirea, ei pot alege abrevierea PPAS, PAȘ, dar nicidecum PAS. Este garantat că abrevierea PAS nu va fi acceptată. Noi monitorizăm să nu fie identică abrevierea și simbolica partidului cu unele existente”, a mai explicat Leapin.

Funcționarul susține că știe despre anunțul din Monitorul Oficial în care se spune că Partidul Politic Noua Opțiune Istorică a devenit Partidul Politic Alternativă și Șanse.

„Noi am văzut că Monitorul Oficial a publicat, dar deocamdată nicio cerere nu a fost depusă. Noi nu putem interveni acolo unde nu ține de noi”, a mai spus Leapin. 

Monitorul Oficial de astăzi, 21 mai a publicat un anunț în care se menționa că Partidul Politic Noua Opțiune Istorică s-a redenumit în Partidul Politic Alternativă și Șanse.

În registrul Agenției Serviciilor Publice, apare informația că partidul este condus de Victor Alexeev care a fost secretar de stat în Ministerul pentru românii de pretutindeni, iar anterior a activat în PSD-ul condus de fostul premier român Victor Ponta și care era apropiat de Partidul Democrat din Republica Moldova condus de Vladimir Plahotniuc.

Contactat de Deschide.md, Alexeev a declarat că nu are nimic de a face cu partidul, iar acum interimatul ar fi asigurat de Svetlana Chesari, care este vicepreședinta formațiunii.

„Eu de trei zile sau mai mult sunt la Kiev, nu cunosc ce se întâmplă acolo. Eu mi-am dat demult demisia din funcția de președinte al Partidului. Nu am nicio tangență cu decizia de a redenumit partidul”, ne-a comunicat Alexeev.

Deschide.md a luat legătura cu Svetlana Chesar. Aceasta a confirmat că deține funcția de vicepreședinte al partidului, însă nu a participat la luarea deciziei de redenumire a partidului și nu a semnat niciun document în acest sens. Mai mult, ea afirmă că nu cunoaște nimic nici despre desfășurarea congresului partidului la care s-ar fi luat această decizie. 

Ținem să amintim că în 2016, Victor Alexeev a creat o platformă clonă a Platformei Demnitate și Adevăr (PDA). Formațiunea clonă a lui Alexeev se numea „Platforma Dreptate ș Adevăr”. Astfel, acronimul partidului veritabil condus de Andrei Năstase și clona înființată de Alexeev purtau același acronim - PDA. 

Schimbarea denumirilor partidelor care să se asemene cu alte partide cu șanse în alegeri este o practică des întâlnită în Republica Moldova. Astfel, la alegerile din 30 noiembrie 2014 a participat Partidul Comunist Reformator care a apărut în buletinul de vot cu aceeași abreviere ca Partidul Comuniștilor și a realizat un scor de 4,92% și a redus din numărul de voturi pentru comuniști. Ulterior, partidul anonim a fost radiat din registrul partidelor politice.