Vlad Filat spune că va propune colegilor din conducerea PLDM să evite participarea la alegerile anticipate din 11 iulie și să îndemne simpatizanții formațiunii să susțină Partidul Acțiune și Solidaritate. Totodată, fostul lider liberal-democrat declară că reprezentanții PLDM ar fi negociat cu cei din Platformei DA crearea unui bloc electoral, dar încercarea a eșuat pentru că Platforma DA și-ar fi dorit „umilirea” PLDM-ului, notează IPN.

Intervievat în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, Vlad Filat a declarat că a renunțat, la sfârșitul lui aprilie, la șefia PLDM fiindcă nu și-a dorit ca numele său să fie invocat în campania electorală ce urmează. Totodată, ex-premierul spune că nu intenționează să se retragă nici din partid, nici din politică: „Nu mi-am dorit ca și în aceste alegeri să fiu folosit în calitate de subiect electoral. Rămân în PLDM deocamdată, nu voi fi un simplu membru, mă voi implica în limita mandatului pe care-l am de membru al Consiliului Politic Național”.

Vorbind despre negocierile eșuate între PLDM și Platforma DA în vederea creării unui bloc electoral, Filat a spus că membrilor PLDM li s-ar fi propus locurile din coada listei. „Nu s-a dorit un parteneriat politic, ci o umilire”, a declarat Vlad Filat.

Acum, potrivit lui Filat, PLDM ar trebui să se abțină de la participare în alegeri pentru a nu risipi voturile electoratului de dreapta. „Odată ce nu s-a reușit crearea unui bloc electoral sau participarea comună cu PPDA, eu cred că PLDM nu ar trebui să participe la aceste alegeri. Cred că PAS are șanse reale să obțină majoritatea. Ar fi o premieră ca un partid de dreapta să ia majoritatea. Judicios este de a nu participa și de a îndemna alegătorii să voteze cu acest partid”, a adăugat Vlad Filat.