Fostul democrat Iurie Bolboceanu, medicul Anatol Ciubotaru și șeful Zonei Economice Libere Bălți, Marin Ciobanu, sunt doar câteva dintre numele care se vor regăsi pe lista blocului electoral „Renato Usatîi” la alegerile prezidențiale din 11 iulie. Liderul entității politice spune că va avea pe listă oameni profesioniști, atât membri ai Partidului Nostru, cât și persoane fără nicio afiliere politică, notează IPN.

Din echipa lui Renato Usatîi face parte și fostul deputat democrat, Iurie Bolboceanu, condamnat în 2017 pentru trădare de patrie și achitat 3 ani mai târziu, după ce instanța a constatat că faptele săvârșite de Bolboceanu nu întrunesc elementele infracțiunii care i-a fost incriminată.

„Ceea ce au făcut cu Iurie Bolboceanu pe timpul lui Plahotniuc, acea condamnare pe 17 ani, a fost o încercare de a-i intimida și de a-i speria pe toți ceilalți. Este o persoană profesionistă pe domeniul finanțelor”, a mai spus Usatîi.

Blocul electoral „Renato Usatîi” constituit din partidul Patria și Partidul Nostru a fost înregistrat ieri de Comisia Electorală Centrală. Potrivit Codului Electoral, pragul electoral pentru blocurile formate din 2 formațiuni politice este de 7%.