Președintele R.Moldova, Maia Sandu, a avut o discuție telefonică cu Erna Solberg, prim-ministrul Norvegiei, căreia i-a mulțumit pentru sprijinul constant al țării sale pentru Republica Moldova, inclusiv pentru ajutorul destinat depășirii pandemiei Covid-19.

Am făcut un schimb de opinii despre situația pandemică, am vorbit despre criza politică din Moldova și planurile de reformă după alegerile parlamentare anticipate. Am discutat despre posibilitatea creșterii volumului schimburilor comerciale între țările noastre, în contextul negocierilor acordului de liber schimb cu țările membre EFTA”, se arată în mesajul postat de șeful statului.

Potrivit Maiei Sandu, Norvegia este una dintre finanțatoarele de bază ale programelor Consiliului Europei pentru R.Moldova, dar și donator generos în plan bilateral, susținând intervenții țintite pentru reforma de descentralizare, combaterea corupției, eficiența energetică în comunități și alte transformări instituționale importante din R.Moldova.

Ne dorim o consolidare a colaborării dintre țările noastre pe bilaterală, dar și în cadrul organizațiilor internaționale”, a punctat ea.