Olesea Stamate, consilier prezidențial pe probleme juridice, consideră că "Procuratura Generală nu are voința de a face lucruri mari". Potrivit Radio Chișinău care face referire la agenția Infotag, ea a spus acest lucru într-un interviu acordat pentru buletinul informativ al Asociației pentru Politică Externă (APE).

Este greu de înțeles ce se întâmplă cu Procurorul General. Și pentru mine este uneori un mister. Cred că este înconjurat de oameni care au anumite interese. Dar tot el s-a înconjurat de acești oameni, așa că nu are pe cine da vina în această privință. Nu i-am pus noi adjuncții și șefii interimari ai procuraturii specializate. Tot dânsul i-a ales", a spus Olesea Stamate.

În opinia sa, Procuratura Generală nu a obținut încă rezultate în dosarele de rezonanță. Ea consideră că cea mai scurtă cale pentru reformarea sistemului de justiție ar fi "inițierea unei urmări penale pentru cel puțin 4-5 actori mari din segmentul judecătoresc, dar și din procuratură".

Acest lucru ar putea da un exemplu pentru toți ceilalți. Ei ar înțelege astfel că de acum înainte nu se mai poate așa. Fie te conformezi și joci după reguli sau pățești ca astfel de magistrați. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie pedepsiți câțiva dintre acești "pești mari". Deocamdată nu vedem o dinamică în acest sens. De accea, evaluarea externă (judecători și procurori - "I.") rămâne unica oportunitate viabilă", a menționat Stamate.