Alegerile parlamentare anticipate sunt inevitabile, chiar dacă unii actori politici încearcă să le amâne prin diverse metode. O declaraţie în acest sens a fost făcută de preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune, Moldova 1. Deputatul PAS se arată încrezut că după alegerile parlamentare anticipate urmează să avem un for legislativ „mult mai bun”, transmite TRM.

Liderul PAS, Igor Grosu, a salutat în cadrul emisiunii decizia din 15 aprilie a Curţii Constituţionale a Moldovei (CCM), care a dat undă verde procesului de dizolvare a parlamentului şi de organizare a alegerilor anticipate. Potrivit lui, o dată cu această decizie Moldova „este mai aproape de alegeri”.

„Sunt mai mult decât sigur că o dată cu alegerile anticipate vom avea un alt parlament, mult mai bun. Ca minimum o bună parte din cei care au venit pe filiera lui Plahotniuc, Dodon, Şor nu se vor mai regăsi, în special cei care timp de un an au schimbat trei partide politice”, a menţionat Igor Grosu.

Igor Grosu susţine că perioada cea mai optimă în care pot fi organizate anticipatele este în vară, în lunile iunie-iulie. Mai mult, parlamentarul susţine că ţara va găsi bani pentru buna desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate.

„Bani se vor găsi din alte categorii de buget care nu sunt o prioritate la moment. Trebuie să înţelegem că o să ne coste mult mai scump dacă această coaliţie va rămâne la guvernare încă doi ani. Vom economisi în altă parte. Nu vom face reparaţii, nu vom cumpăra maşini luxoase, dar vom face alegeri şi asta ne va permite să aduce în toamnă resurse financiare ieftine şi disponibile, care ne le pot oferi partenerii de dezvoltare. Mă refer la România, UE, Fondul Monetar, Banca Mondială. Iată pentru asta trebuie să avem alegri anticipate”, a mai declarat Igor Grosu.

Dacă vor ajunge în legislativ, preşedintelui Igor Grosu declară că PAS se va aşeza la masa de discuţie doar cu partidele pro-europene, care vor subscrie la obiectivele trasate de PAS. Printre acestea se numără integrarea europeană, combaterea corupţiei, reforma justiţiei, dar şi alte.

Menţionăm că, prin decizia din 15 aprilie curent, Curtea Constituţionale din Moldova a statuat că au fost întrunite toate circumstanţele de dizolvare a Parlamentului de legislatura a X-a. Majoritatea parlamentară a criticat decizia Înaltei Curţi, catalogând-o drept „uzurparea puterii în stat”. Conform legii, în cazul în care Curtea Constituţională constată întrunirea circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului, preşedintele semnează decretul de dizolvare şi stabileşte data alegerilor anticipate. Acestea pot fi organizate în cel puţin două luni de la data dizolvării.