Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că a inițiat controlul averii pe numele unui Ambasador al Republicii Moldova „într-un stat din Europa”. Deși instituția nu anunță despre cine e vorba, potrivit surselor Deschide.MD, persoana vizată ar fi Victor Sorocean, ambasadorul R.Moldova în Republica Belarus și fostul deputat PSRM (2014-2017).

Contactați de reporterii Deschide.MD, reprezentanții ANI au refuzat să confirme dacă este vorba de Sorocean, invocând protecția datelor cu caracter personal.

Totodată, ANI anunță că alte trei proceduri de control privind posibile conflicte de interese au fost pornite în privința unui vicepreședinte de raion și doi primari din raioanele Soroca și Fălești.

La fel, alți doi primari din raioanele Nisporeni și Râșcani sunt verificați pentru incompatibilitate de funcție. O constatare a încălcării a fost stabilită pe numele unui fost procuror al PCCOCS în cadrul unui control al averii recent încheiat.

Inspectoratul de Integritate al ANI a aplicat amenzi în sumă totală de 4500 de lei pentru nerespectarea regulilor la depunerea declarațiilor de avere și interese personale, dintre care 2250 de lei au fost achitate.

Primarul localității Aluniș din raionul Râșcani a declarat un nou conflict de interese la ANI. Conform prevederilor legale, acesta a primit o soluție de la inspectorul de integritate pentru rezolvarea situației de conflict.