Președintele R.Moldova Maia Sandu a avut o discuție online cu reprezentanți ai asociațiilor din sectorul agroalimentar. Au fost discutate cele mai mari probleme cu care se confruntă domeniul în prezent, care au fost cauzate de efectele pandemiei și ale secetei din 2020.

„Seceta a adus un prejudiciu enorm, iar acțiunile incomplete și lipsa de dialog din partea guvernării i-au lăsat pe agricultori singuri în fața unei crize grave. Până vom avea un nou parlament responsabil, Guvernul trebuie să asigure un dialog eficient cu agricultorii și fermierii pentru a găsi soluții imediate de depășire a problemelor”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a președintelui.
Agricultorii din sectorul zootehnic și panificație au menționat, de asemenea, importanța asigurării cu materie primă a acestor sectoare, una dintre soluțiile propuse fiind eliberarea grâului din rezerva de stat cu titlu de împrumut pentru a ajuta sectoarele date să depășească criza.
 
Un alt subiect abordat a fost solicitarea majorării fondului de subvenționare în agricultură. Sectorul agrar necesită subvenții mai mari și strategic alocate pentru a permite creșterea competitivității produselor noastre, susține președintele. 
 
A fost pus în discuție și subiectul irigării, extrem de important pentru reziliența la schimbările climatice. „Am rugat asociațiile să se implice activ în procesul de elaborare a strategiei pentru irigare care se află la Parlament, întrucât această strategie trebuie să corespundă necesităților agricultorilor și sustenabilității sectorului”, menționează Maia Sandu. 
 
S-a discutat și despre necesitatea de a valorifica potențialul de export al produselor noastre. „Angajamentul meu rămâne același - voi promova produsele moldovenești și voi negocia cote mai mari de export pe piața Uniunii Europene pentru mai multe tipuri de produse, în special agroalimentare”, spune președintele. 
 
Totodată, în cadrul discuției Maia Sandu a anunțat că a expediat cu câteva săptămâni în urmă o solicitare către Federația Rusă pentru a extinde aplicarea taxei zero pentru anumite produse agricole care merg spre piața rusească.
 
Președintele a subliniat sprijinul său pentru agricultori în vederea dezvoltării durabile a sectorului, în special prin aprofundarea discuțiilor cu partenerii de dezvoltare pentru a atrage investiții de calitate în agricultură.