Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, vine cu o reacție la declarațiile lui Dodon și PSRM care au anunțat că se vor opune avizului CCM care a constatat circumstanțele de dizolvare a Parlamentului. Potrivit președintelui Înaltei Curți, declarațiile privind adoptarea unor proiecte referitoare la uzurparea puterii în stat de către CCM reprezintă atacuri directe și presiuni asupra judecătorilor constituționali.

Am luat act de declarațiile unor politicieni care sugerează că majoritatea parlamentară va iniția un proiect de hotărâre privind aprobarea unei declarații referitoare la uzurparea puterii în stat de către Curtea Constituțională și la demisia judecătorilor care au votat pentru soluția Avizului pronunțat ieri de Curte.

Consider necesar să vă reamintesc, în acest context, că judecătorii Curții Constituționale îndeplinesc rolul esențial de gardieni ai Constituției și ai valorilor ei. Curtea Constituțională este un arbitru al separației puterilor.

Exercitarea oricărei forme de presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituționale, atât înainte de adoptarea actelor sale jurisdicționale, cât şi ca un act de răzbunare pentru soluţiile adoptate, este inadmisibilă, fiind incompatibilă cu respectarea statului de drept, a autorităţii Curţii şi a supremaţiei Constituţiei.

Politicienii maturi trebuie să țină cont de implicațiile adverse, profunde și de lungă durată pentru stat al unui asemenea tip de atacuri la adresa judecătorilor constituționali.

Prin urmare, cine are cultura constituționalismului, trebuie să respecte soluțiile Curții”, se arată în mesajul Domnicăi Manole, publicat de serviciul de presă al CCM.

Amintim că, ieri, 15 aprilie, Înalta Curte a constatat circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului. Astfel, șeful statului este în drept să semneze decretul de dizolvare a forului suprem.

Detalii: CCM a decis: Maia Sandu poate dizolva Parlamentul

Ulterior, Igor Dodon a lansat mai multe acuzații în adresa judecătorilor CCM, amenințându-i cu demisia.

Detalii: Dodon, pe culmile disperării: Amenință judecătorii CCM cu demiterea

Citiți și: Dodon amenință, din nou, magistrații CCM: Manole, Roșca, Șova - aveți soarta judecătorilor lui Plahotniuc. Vă vom cere demisia