Avizul Curții Constituționale, dizolvarea Legislativului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate au fost principalele subiecte discutate în această seara în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Vicepreședintele Parlamentului, deputatul PAS, Mihai Popșoi, unul dintre invitații emisiunii, a declarat că alegerile parlamentare ar putea avea loc pe 1 august curent

Dacă admitem că Curtea Constituțională nu va anula starea de urgență mai devreme, atunci, după logica situației actuale, starea de urgență se va finaliza pe 30 mai. Pe 30 mai ar putea intra în vigoare decretul și, respectiv, pe 1 august ar putea avea loc alegerile”, a menționat parlamentarul.

Pe data de 31 martie curent, Parlamentul a instituit stare de urgență până pe data de 30 mai curent, după propunerea Guvernului în exercițiu. Decizia a fost dur criticată.

Ulterior, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a recunoscut că instituirea stării de urgență a fost folosită în scop politic, adăugând că ar fi fost suficient doar 30 de zile de stare de urgență.

Starea de urgență a fost atacată la Curtea Constituțională, fiind calificată drept ilegală. La CC s-au adresat deputați din partea PAS și parlamentarul neafiliat Octavian Țîcu.