Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a venit cu un mesaj în urma pronunțării avizului CCM privind constatarea circumstanțelor pentru dizolvarea Parlamentului. Șeful Înaltei Curți a precizat că în ultima perioadă Curtea a fost supusă unor atacuri din partea unor politicieni și jurnaliști.

Îi rog pe reprezentanții forțelor politice, dar și pe cei ai presei, să nu submineze imaginea și credibilitatea judecătorilor constituționali în societate. Săptămâna trecută, asemenea practici au atins un nivel îngrijorător. Uneori, chiar dacă astfel de declarații sunt retrase sau infirmate ulterior, prejudiciul adus imaginii Curții este produs, iar efectele sunt ireversibile. O afirmă inclusiv Comisia de la Veneția. Reamintesc faptul că judecătorii Curții nu-și pot exprima opinia la fel de liber ca o persoană care nu deține funcții publice. De fapt, ei își exprimă opinia prin intermediul hotărârilor pe care le pronunță”, a menționat Domnica Manole.

Potrivit ei, atacurile la persoana judecătorului pun în pericol poziţia Curții de garant al supremației Constituției şi prejudiciază încrederea şi respectul public pe care acesta trebuie să le inspire și de care are atâta nevoie.

Declarațiile președintelui CCM le puteți accesa AICI.

Amintim că Înalta Curte a constatat circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului. Astfel, șeful statului este în drept să semneze decretul de dizolvare a forului suprem.

Detalii: CCM a decis: Maia Sandu poate dizolva Parlamentul