Partidul Unității Naționale salută decizia Curții Constituționale de astăzi prin care spune că Parlamentul poate fi dizolvat. În același, liderul PUN, Octavian Țîcu amintește de sesizarea privind caracterul ilegal al instituirii stării de urgență.

„Atât în timpul campaniei prezidențiale, cât şi după alegerile prezidențiale, PUN a pledat necondiționat pentru dizolvarea actualului Parlament. Am făcut acest lucru public în Parlament şi în afara lui, exprimând convingerea că actualul legislativ, dominat de reprezentații încrengăturii oligarhice Dodon-Plahotniuc-Şor, nu mai reprezintă interesele cetățenilor, ci ale grupurilor criminale”, scrie Țîcu pe pagina sa de Facebook. 
Țîcu amintește că recent a depus la CC sesizarea privind caracterul ilegal al instituirii stării de urgență, care este ultima piedică în declanşarea alegerilor parlamentare anticipate şi aştept cât de curând să pledez în fața Înaltei Curți această cauză.
„Suntem într-un moment important al istoriei noastre şi PUN s-a consolidat într-o forța capabilă să reprezinte numărul tot mai mare al unioniştilor în viitorul Parlament al R. Moldova”, conchide deputatul.
Amintim că Curtea Constituțională a constatat circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului. Astfel, șeful statului este în drept să semneze decretul de dizolvare a forului suprem.