Trupul neînsuflețit al unui tânăr a fost găsit spânzurat într-un apartament. Descoperirea macabră a avut loc în această seară, în jurul orei 18:49, într-un apartament de pe bulevardul Moscova din sectorul Rîșcani al capitalei.

Preliminar se cunoaște că victima este un tânăr în vârstă de 30 de ani.

Cadavrul acestuia a fost găsit de către mama să care a și alertat poliția. Femeia le-ar fi spus polițiștilor că în ultima perioadă, fiul său s-ar fi aflat în depresie.

Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele în care a murit tânărul, dar și motivul care l-a făcut să-și pună capăt zilelor.