Partidul Socialiștilor atacă ambasadorul SUA în R.Moldova, Dereck Hogan, dar și Administrația Prezidențială, menționând că ar fi implicați în operațiunea de răpire a judecătorului ucrainean, Nicolai Ceaus. Potrivit deputaților PSRM, Maia Sandu, dar și SIS, au cunoscut despre operațiunea respectivă înainte ca aceasta să aibă loc. În acest sens, ei au propus crearea a unei comisii de anchetă în Parlament pe cazul dat.

În 2019, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski s-a adresat premierul de atunci Maia Sandu să-l ajute la extrădarea lui Ceaus. Maia Sandu atunci a declarat că va face totul ca această solicitare să fie satisfăcută. În 2021, președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu Zelenski și au avut discuții secrete. La sfârșit de februarie, început de martie, conducerea SIS s-a întâlnit cu reprezentanții Serviciilor din Ucraina, iar SIS se supune președintelui Maia Sandu. La 13 martie 2021, Maia Sandu s-a întâlnit cu conducerea SIS. La 29 martie, portalul RISE Moldova, finanțat de SUA și Soros, a avut un articol despre Ceaus. Se cunoaște că RISE Moldova este folosit de Servicii pentru a pregăti opinia publică, pentru a speria pe cineva, pentru a spăla imaginea cuiva”, a declarat socialistul Bogdan Țîrdea în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit lui, la data de 2 aprilie, Dereck Hogan s-a întâlnit cu Maia Sandu, dar și cu Renato Usatîi, iar la 3 aprilie se produce răpirea lui Ceaus, urmată de publicarea de către Usatîi a unui video cu detalii despre răpire.

Apar întrebări despre sincronizări, care duc la gândul că Maia Sandu a fost implicată în acest proces”, a adăugat el.

Socialistul a menționat și faptul că ONG-urile finanțate de SUA au păstrat liniștea în acest caz, spre deosebire de reacția pe care au avut-o când au fost expulzați profesorii turci.

Deputatul PSRM Grigore Novac a declarat că la următoarea ședință a Parlamentului socialiștii vor cere crearea unei comisii de anchetă pe marginea acestui caz.

SIS nu putea să nu cunoască, mai ales că atunci când pe teritoriul Republicii Moldova apar cetățeni al Serviciilor din alte state, Serviciile de spionaj se interesează, spionează, dar iată că vedem SIS spune că nu cunosc nimic. Este grav dacă nu au cunoscut”, a mai declarat Novac.

De menționat că nu este prima dată când PSRM atacă reprezentanții misiunilor diplomatice acreditați la Chișinău. Anterior, socialiștii l-au acuzat pe șeful Delegației UE în R.Moldova, Peter Michalko, de implicare în treburile interne ale R.Moldova.

Amintim că Nicolai Ceaus, care se ascundea de la autoritățile de la Kiev, a fost răpit de trei persoane din curtea unui bloc de locuit amplasat în sec.Centru al capitalei R.Moldova.

Detalii: Judecătorul ucrainean Nicolai Ceaus, anunțat în căutare de autoritățile de la Kiev, răpit în centrul mun.Chișinău

Citiți și: VIDEO // Momentul răpirii judecatorului ucrainean, Nicolai Ceaus, în mun.Chișinău

Poliția capitalei, despre răpirea judecătorului ucrainean: Se întreprind măsuri speciale de investigație și urmărire penală