Liderul socialiștilor Igor Dodon nu a avut niciun drept să realizeze vlogul său, în care a transmis mesaje politice și punctul de vedere al Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) în diferite chestiuni, la sediul Ambasadei R. Moldova la Moscova. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) s-a autosesizat în legătură cu acest fapt și a solicitat explicații de la Vladimir Golovatiuc.

„Probabil Ambasada R. Moldova în Federația Rusă are un contract de locațiune semnat cu PSRM sau cu Dodon Igor. Chiar dacă ar exista (ceea ce ar fi foarte neordinar), întrebarea mea este: de când misiunile diplomatice ale R. Moldova sunt folosite pe post de locație pentru activități de informare politică, (să nu zic de propagandă politică de partid)? Din păcate, este un nou act de sfidare a autorității statului și politizare a instituțiilor sale”, a menționat fostul viceministru de Externe, Iulian Groza.

În opinia acestuia, MAEIE trebuie să ia măsuri: „Îmi va fi cel puțin straniu dacă MAEIE nu va întreprinde acțiunile ce se impun pentru a sancționa acțiunile responsabililor de la ambasadă în atragerea unei instituții diplomatice în activități politice”.

Purtătorul de cuvânt al MAEIE, șeful serviciului diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa, Daniel Vodă, a declarat că instituția s-a autosesizat în legătură cu acest caz.

„Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene nu a recepționat o solicitare privind realizarea unui vlog de la sediul Ambasadei R. Moldova în Federația Rusă. MAEIE s-a autosesizat din materialul video publicat pe rețelele sociale și a solicitat explicațiile de rigoare de la misiunea noastră diplomatică de la Moscova. Este binecunoscut faptul că serviciul diplomatic este în afara polemicilor politice. Lucrăm în serviciul cetățenilor R. Moldova”, a punctat Vodă.

De menționat că Igor Dodon s-a lăudat astăzi cu „rezultatele” obținute în cadrul vizitei sale la Moscova. Deși nu deține nicio funcție publică, acesta ar fi negociat în numele R. Moldova procurarea a 500 de mii de doze de vaccin „Sputnik V” și a dat ordin să se umble la rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei. Aceste declarații au fost făcute din sediul Ambasadei R. Moldova la Moscova.

Sursa: ZiarulNational