Mariana Durleșteanu vine cu un mesaj în care explică motivul pentru care a candidat la funcția de prim-ministru fiind propusă de deputații PSRM – „Pentru Moldova”, dar și decizia din 16 martie prin care și-a retras candidatura. Fostul ministru al Finanțelor neagă declarațiile lui Igor Dodon și PSRM, precum că ar fi existat presiuni „din exterior” și precizează că unica „presiune” asupra sa a fost „existența acestui «mariaj și fățărnicie» PSRM-Șor-Candu-Filip și alții” cu care ea nu a fost de acord.

Consider ca trebuie să ofer  raspunsuri la intrebările adresate.

1.Dece am votat-o pe Maia Sandu?

În alegerile din 15 noiembrie 2020 ambii candidați au fost aceiași ca și in precedentele alegeri și am  considerat că dna Sandu ar aduce schimbarea pentru toți cetățenii indiferent unde locuim și muncim.

Diaspora a votat pentru formațiuni politice noi, cu viziuni clare pro europene și care să ofere posibilitatea de a reveni acasă și a avea un trai decent.

O parte din diasporă din care fac parte si eu, am crezut în promisiunile ambilor candidați privind dizolvarea Parlamentului și declanșarea anticipatelor.

De facto ce sa întâmplat? Trei luni  parte a clasei politice a tras pisica de coadă pentru a încerca să se mențină la putere și au  jonglat cu viețile oamenilor în interesele de partid și personale.

2. Dece am acceptat propunerea PSRM la funcția de candidat pentru Prim-ministru?

Mi-am asumat aceasta decizie  considerând că pot face ceva din interiorul Guvernului și a fi un echilibru între votul cetățeanului și aleșii poporului.

Am sperat că formațiunile politice să se așeze la un dialog. În același timp urmăream „Absurdul Politicii moldovenești”  și incoerența unor politicieni din. Parlament privind  alegerile anticipate sau numirea unui Guvern funcțional pentru gestionarea crizelor.

Cu regret, absurdul politic a luat-o pe o cale greșită prea mult, uitând de cetățeni și viețile omenești.

3. Dece am hotărât să îmi retrag  candidatura de  la funcția de candidat PM?

Am luat decizia în urma show-rilor de la TV făcute de politicieni, care au demonstrat că se țin cu orice preț de imunitatea parlamentară și interesele lor personale și de clan”, a scris Durleșteanu.

Ea menționează că de la bun început nu a dorit să fie susținută de deputații Partidului „Șor”, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Durleșteanu precizează că a înțeles că nu va fi posibil să existe suport și angajament politic pentru a face reforme clare de la „așa alianță”.

În contextul mesajului meu plasat pe FB din 16 martie 2021, țin să menționez  că decizia îmi aparține mie personal și declarația de retragere  a fost scrisă de mine cu ceva timp înainte. Rog să nu mai faceți filme de groază privind presiunile asupra mea. Singura presiune a fost existența acestui «mariaj și fățărnicie» PSRM-Șor-Candu-Filip și alții cu care nu am fost de acord. Mesajele inconsecvente din partea politicienilor m-au împins la această decizie, însă cum am mai zis, voi continua să rămân în viața publică pentru a duce schimbarea până la capăt”, a punctat Durleșteanu.

Amintim că zilele trecute Igor Dodon a declarat că retragerea Marianei Durleșteanu a fost „o operațiune specială și un joc pe sub masă”. Socialistul Vlad Bătrîncea a menționat la acest subiect că Mariana Durleșteanu și-a retras candidatura pentru funcția de premier, „în urma unor presiuni enorme care au fost făcute asupra ei”.