Dodon crede că a „descoperit” cinci metode de dizolvare a Parlamentului

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, propune cinci modalități de dizolvare a Parlamentului. Astfel, șeful statului i-a înaintat speakerului Andrian Candu proiectul de lege și solicită ca acesta să fie propus și dezbătut de parlamentari. În caz contrar Dodon promite că va iniția un referendum constituțional la acest subiect.
Astfel, Igor Dodon propune ca Parlamentul să fie dizolvat în următoarele cazuri:
1) După consultarea fracțiunilor parlamentare - practica folosită în Franța;
2) Parlamentul nu implementează timp de 12 luni voința poporului, exprimată la referendum (România);
3) Referendumul privind demisia președintelui Republicii Moldova s-a soldat cu rezultat negativ sau a fost declarat nevalabil de Curtea Constituțională (Slovacia, Austria);
4) Bugetul de Stat nu s-a adoptat în timp de 2 luni de la începutul exercițiului financiar (Estonia, Ungaria);
5) Prin referendum republican la inițiativa șefului statului (Estonia).
Potrivit lui Dodon, odată ce președintele Republicii Moldova a fost votat prin votul direct al cetățenilor, acesta trebuie să aibă suficientă legitimitate pentru a implementa mai multe proiecte pe care le cer cetățenii.
„Majoritatea cetățenilor consideră că guvernarea nu se mișcă în direcția corectă. Majoritatea cetățenilor pledează pentru alegerile parlamentare anticipate... Voi transmite deputaților în Parlamentul RM acest proiect de modificare a Constituției cu îndemnul de a susține această propuneri de revizuire a Constituției. În cazul în care, către data de 24 martie curent, propunerea nu va întruni numărul necesar de semnături, vom demara procedura de revizuire a Constituției în baza inițiativei populare”, a declarat el în cadrul unui briefing de presă.