Președintele Maia Sandu a acționat strict în conformitate cu prevederile Constituției, iar acuzațiile lansate de Igor Dodon privind o posibilă încălcare a Legii Supreme reprezintă o „agramație juridică”. De această părere este deputatul în primul Parlament și membrul comisiei de elaborare a Proiectului de Constituție, Alexandru Arseni.

Rugat să comenteze declarația lui Igor Dodon, precum că șeful statului urma să invite reprezentanții majorității parlamentare pentru a discuta, inclusiv, candidatura lui Igor Grosu, expertul în drept constituțional a precizat că, la ora actuală, în Legislativ nu există nicio majoritate.

În actuala componență a Legislativului nu există majoritate parlamentară ca structură internă a forului suprem, în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului. Deputații pot întocmi liste cu semnături pentru orice, inclusiv pentru măturatul străzilor și curățarea acoperișului Parlamentului de zăpadă. În acest sens, președintele R.Moldova, doamna Maia Sandu a procedat în strictă conformitate cu prevederile constituționale. Șeful statului a consultat fracțiunile parlamentare, acțiune care este obligatorie, și a desemnat candidatul în urma consultărilor. Această acțiune este la discreția președintelui, un drept care nu poate fi impus de nimeni”, a declarat Alexandru Arseni pentru Deschide.MD.

În ce privește opinia exprimată de Igor Dodon, autorul Constituției susține că aceasta a fost o declarație „nepregătită”.

Declarația ex-președintelui este una nepregătită. Este o agramație juridică. Ea nici declarație politică nu poate fi numită pentru că nu are niciun suport juridic și moral”, a spus expertul.

Vorbind despre o eventuală înaintare a unui alt candidat la funcția de prim-ministru din partea „majorității parlamentare”, Alexandru Arseni a precizat că această acțiune nu va avea niciun efect, și asta pentru că procesul constituțional de desemnare a candidatului a fost deja declanșat și acțiunea respectivă nu poate fi anulată.

Amintim că Igor Dodon a declarat în cadrul unei emisiuni TV că Decretul privind desemnarea lui Igor Grosu în calitate de candidat la funcția de premier ar putea fi declarat neconstituțional, și asta pentru că Maia Sandu nu a consultat majoritatea parlamentară. Totuși, acesta a uitat să menționeze că majoritatea PSRM - „Pentru Moldova”, declarată acum o lună în Parlament, a fost constituită doar „în vederea susținerii candidaturii Marianei Durleșteanu pentru funcția de prim-ministru”. În acest sens, odată cu refuzul Marianei Durleșteanu de a candida la funcția respectivă, majoritatea PSRM – „Pentru Moldova” și-a încetat, de jure, existența.