Proiectul hotărârii privind constituirea Comisiei speciale pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului a fost înregistrat în Parlament. Astfel, din componența Comisiei ar urma să facă parte 7 parlamentari, membri ai Comisiei juridice, numiri și imunități, dar și Comisiei drepturile omului și relații interetnice.

Cei șapte deputați sunt: Vasile Bolea (PSRM), Eugen Nichiforciuc (deputat neafiliat), Denis Ulanov (Partidul „Șor”), Dinu Plîngău (Platforma DA), Doina Gherman (PAS), Nicolae Pascaru (PSRM), Igor Vremea (PDM).

Comisia urmează să adopte Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului, după care, în termen de 30 de zile, va prezenta Parlamentului candidaturile la funcția de Avocat al Poporului.

Proiectul privind crearea comisiei urmează a fi adoptat în plenul Parlamentului.

Amintim că Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, s-a stins din viață la 6 ianuarie, după ce a pierdut lupta cu COVID-19.

Mihail Cotorobai s-a născut la 25 martie 1951, în comuna Puhoi, raionul Ialoveni. A absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Leningrad și Facultatea de Perfecționare a Universității de Stat ,,M.V. Lomonosov” din Moscova, au urmat mai multe stagii și studii de documentare la Universități din SUA, Ungaria, Portugalia, Belgia. Olanda, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, ca judecător obținând gradul superior de calificare. Mai mulți ani a fost profesor de drept la USM și ULIM, la Academia de Administrare Publică, iar între 1996-2002 este judecător la Curtea Constituțională a Republicii Moldova.

A fost Ofițer de legătură al Curții Constituționale cu Comisia de la Veneția și cu Asociația Curților Constituționale Francofone. Ani buni a activat ca avocat, iar din 2015 până în prezent a deținut înalta funcție de Avocat al Poporului. Mihail Cotorobai a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, „Ordinul de Onoare”, titlul onorific „Om Emerit” și Cetățean de Onoare al raionului Ialoveni.

Detalii: S-a stins din viață Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai