PSRM va depune în Parlament o inițiativă legislativă pentru declanșarea procedurilor de demitere a conducerii mai multor instituții importante din R. Moldova. Deputații PSRM au denumit inițiativa drept „legea lustrației” și au anunțat lista de instituții care ar putea rămâne fără conducere după ce această lege va fi votată în Parlament.

„Mai multe numiri în perioada 2016-2019 au avut un caracter pur politic și au fost operate numiri în interesul lui Plahotniuc. Considerăm că acele persoane nu fac față în funcțiile de conducere la BNM, Consiliul Concurenței și nici la alte instituții publice importante”, a spus socialistul, Vlad Batrîncea.

Sub incidența acestei legi vor cădea următoarele instituții și funcționari:

-      Președintele și membrii Consiliului Audiovizualului

-      Directorul și directorii adjuncți ai Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal

-      Președintele și vicepreședinții Comisiei Consiliului Național al Pieței Financiare

-      Președintele și vicepreședinții Autorității Naționale de Integritate

-      Guvernatorii și viceguvernatorii BNM

-      Conducerea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică

-      Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei

-      Directorul Agenției Naționale pentru soluționarea contestațiilor

-      Președinții, vicepreședinții și membrii plenului Consiliului Concurenței

-      Conducerea Serviciului Prevenirii și Combaterii Spălării Banilor

-      Conducerea Curții de Conturi