Maia Sandu anunță că a luat act de decizia Curții Constituționale care a declarat drept neconstituțional decretul șefului statului privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița în calitate de candidat la funcția de premier. Potrivit președintelui R.Moldova, prin astfel de acțiuni statul se întoarce în anul 2015 „când oligarhul Plahotniuc și-a încropit o majoritate parlamentară de buzunar”.

Maia Sandu a declarat în cadrul unui briefing de presă că decizia CCM ar putea fi înțeleasă în cazul în care în R.Moldova ar exista o situație de normalitate, însă la această oră situația este una total diferită.

Șeful statului a amintit că în urma evenimentelor din 2015 care au dus la desemnarea și învestirea Guvernului Filip, în R.Moldova a fost instaurat un regim autoritar.

R.Moldova are nevoie de un nou Parlament, de un Guvern de profesioniști, susținut pe termen lung, nu de conjunctură. Oamenii știu că există o singură soluție - alegerile anticipate”, a declarat ea.

În acest sens, ea a declarat că nu este un prizonier al funcției și nu va fi un președinte comod pentru „frăția penalilor”.

Nu avem dreptul să permitem recapturarea instituțiilor statului. Poporul este deținătorul real al puterii în stat și este cel care poate să tranșeze această situație. La anticipate sau la referendum oamenii vor decide viitorul lor și al țării”, a punctat Sandu. 

Amintim că astăzi Curtea Constituțională a declarat drept neconstituțional Decretul Maiei Sandu cu privire la desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița în calitate de candidat la funcția de premier.

CCM: Decretul Maiei Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița, neconstituțional

Totodată, magistrații Înaltei Curți au menționat că pentru respectarea prevederilor Constituției, fracțiunile parlamentare și președintele R.Moldova trebuie să recurgă la noi consultări.

Declarația integrală a președintelui Maia Sandu o puteți vedea AICI.