Curtea Constituțională va examina astăzi sesizarea deputaților PSRM cu privire la legalitatea redesemnării Nataliei Gavrilița drept candidat la funcția de prim-ministru. Socialiștii consideră că președintele Maia Sandu a încălcat Constituția atunci când a propus repetat candidatura Nataliei Gavrilița, și asta pentru că la acea oră în Parlament deja exista o majoritate care și-a anunțat sprijinul pentru candidatura ex-ministrului Finanțelor din Guvernul Greceanîi, Mariana Durleșteanu.

Amintim că la data de 11 februarie Parlamentul a examinat subiectul privind acordarea votului de încredere Guvernului Nataliei Gavrilița. Proiectul nu a fost susținut de niciun deputat.

În cadrul ședinței plenare, liderul fracțiunii PSRM, Corneliu Furculița, a anunțat despre crearea a unei majorități, formate din 54 de deputați socialiști, cei din Platforma „Pentru Moldova” (parlamentarii Partidului „Șor” și a unui grup de neafiliați), dar și deputații neafiliați Alexandru Oleinic, Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi. Alianța „tehnică” a precizat că scopul acesteia este de a o susține pe Mariana Durleșteanu la funcția de premier.

Detalii: (DOC) PSRM anunță crearea unei noi majorități în Parlament din 54 de deputați. Opoziția scandează „Amar!”

În seara zilei de 11 februarie, Maia Sandu a convocat fracțiunile parlamentare pentru consultări. În urma discuțiilor purtate, șeful statului a decis să o propună repetat pe Natalia Gavrilița drept candidat la șefia Executivului.

Detalii: Maia Sandu o desemnează repetat pe Natalia Gavriliță la funcția de premier

DOC // Decretul privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier, în vigoare

Decizia Maiei Sandu a fost criticată de socialiști care au anunțat că acțiunile șefului statului reprezintă o tentativă de uzurpare a puterii de stat. Totodată, PSRM a anunțat că va ataca decretul președintelui R.Moldova la Curtea Constituțională.

Detalii: Reacția PSRM la decizia Maiei Sandu de a o desemna repetat pe Natalia Gavrilița: Asistăm la o tentativă de uzurpare a puterii de stat

Socialiștii își argumentează sesizarea prin faptul că potrivit hotărârilor anterioare ale Înaltei Curți, șeful statului este obligat să țină cont de propunerea majorității parlamentare la procedura de desemnare a candidatului la funcția de premier. Mai exact, dacă există un număr de peste 51 de parlamentari care își declară susținerea pentru un candidat, atunci președintele este obligat să-l desemneze.

Totuși, această idee nu este susținută de unii deputați și experți în drept constituțional. Ei atrag atenția asupra faptului că hotărârea CCM care obligă președintele să accepte candidatura majorității a fost adoptată în anul 2015, când șeful statului încă a fost ales în Parlament și urma să țină cont de doleanțele aleșilor poporului. Între timp, situația politico-juridică din R.Moldova s-a schimbat semnificativ și hotărârea respectivă a CCM nu mai poate fi aplicată la ora actuală.

Mai exact, în anul 2016, R.Moldova „a revenit la alegerea Președintelui Republicii Moldova prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat de către cetățeni”, ceea ce ar presupune că șeful statului nu mai răspunde în fața deputaților, ci a cetățenilor care l-au ales.

Detalii: Deputat PAS cere Înaltei Curți să-și revizuiască hotărârea privind procedura de desemnare a candidatului la funcția de premier

Autor al Constituției: Lista de semnături în susținerea Marianei Durleșteanu nu poate fi numită „majoritate parlamentară”