Președintele R.Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o scurtă întrevedere cu Prim-ministrul României, Florin Cîțu, aflându-se câteva ore la București în drum spre Paris.

Maia Sandu i-a mulțumit lui Cîțu pentru deschiderea și bunăvoința cu care Guvernul României sprijină Republica Moldova, mai ales în aceste vremuri grele pentru toți.
 
Potrivit unei postări, pe pagina de Facebook a președintelui, subiectul principal al discuției a fost, bineînțeles, modul în care România poate ajuta R.Moldova să aibă acces mai rapid la vaccinul anti-Covid-19.
„Premierul Cîțu ne-a asigurat că sunt analizate toate pârghiile posibile în acest sens, stoparea pandemiei fiind un subiect de securitate nu doar națională, ci și europeană. Prim-ministrul Florin Cîțu m-a informat, totodată, că într-un timp foarte scurt Guvernul României va transmite Republicii Moldova și alte ajutoare”, adaugă Sandu. 
De asemenea, cei doi au vorbit despre inițiativele abordate în cadrul vizitei Președintelui României, Klaus Iohannis, la Chișinău, astfel încât să se intensifice colaborarea la nivel guvernamental.
„Printre proiectele prioritare pentru cooperarea bilaterală am enumerat conexiunea energetică cu România, funcționalitatea Gazoductului Iași-Chișinău, precum și construcția podului de la Ungheni. Domnul Florin Cîțu m-a asigurat că România va depune toate eforturile pentru a sprijini în continuare Republica Moldova, atât în relațiile bilaterale, cât și la nivelul Uniunii Europene, promovând agenda europeană a țării noastre și interesele cetățenilor”, a conchis Sandu.