Președintele Maia Sandu a procedat corect atunci când a decis să propună un candidat competent la funcția de premier, însă, alături de Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), s-a pomenit într-o situație jenantă, întrucât deputații acestei formațiuni nu vor vota propriul candidat.

Într-adevăr, Maia Sandu și PAS s-au pomenit într-o situație jenantă, duplicitară, jucând într-un spectacol de natură politică, după reguli teatrale, declarând una, dar urmărind de fapt altceva. Există însă vreo soluție de formare a unei majorități parlamentare în afara deputaților lui Dodon și Șor? În aparență da, luând în calcul 26 de deputați ai blocului „ACUM” și 30 de deputați ai Partidului Democrat (PD). Numai că o parte din deputații PD au trecut de partea lui Șor și Dodon, iar o refacere a alianței „ACUM – PSRM”, pe care și-ar dori-o Dodon, ar fi fatală pentru Maia Sandu”, a comentat editorialistul Ziarului NAȚIONAL.

Cu toate acestea, Nicolae Negru este convins că șeful statului a făcut bine că a propus un candidat competent, în contextul în care sunt șanse ca PSRM și Partidul „Șor” să voteze un guvern condus de fosta ministră a Finanțelor, Natalia Gavriliță.

Maia Sandu a procedat corect, înaintând un candidat competent, căci existe șanse ca acesta să fie votat de deputații socialiști și șoriști. Socialiștii nu-și doresc alegeri anticipate în acest moment, Dodon și PSRM se află pe o traiectorie descendentă în intențiile de vot și e firesc ca ei să încerce să tragă de timp. Învestirea unui guvern PAS le-ar permite să pună o parte din responsabilitatea care le revine pentru dezastrul în care se află R. Moldova pe umerii Maiei Sandu și ai PAS”, precizează Nicolae Negru.

Totuși, socialiștii și reprezentanții Platformei „Pentru Moldova” ar putea să nu voteze un guvern condus de Natalia Gavriliță, dacă programul de guvernare ar conține obiective concrete de aderare la UE și NATO.

Cu toate astea, nu cred că socialiștii vor învesti Guvernul Nataliei Gavriliță, dacă programul său de guvernare va conține obiective concrete de aderare la UE și NATO, de consolidare a parteneriatului strategic cu România și Ucraina, dacă se vor face referințe la necesitatea retragerii trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova, inclusiv așa-zișii „pacificatori” militari.

Din punctul meu de vedere, eșecul învestirii Guvernului Nataliei Gavriliță va depinde, paradoxal, de curajul și viziunea ei, de faptul dacă nu se va mai ascunde după deget și va spune, în sfârșit, lucruri care trebuiau spuse demult: că Rusia este pericol pentru R. Moldova, că doar România, UE și NATO sunt salvarea ei”, a conchis Nicolae Negru.