Comisia economie, buget și finanțe a audiat, astăzi, informația privind situația creată la Întreprinderea de Stat ”Calea Ferată a Moldovei”, prezentată de Agenția Proprietății Publice (APP) și administrația întreprinderii.

Potrivit datelor oferite, la situația de la finele anului 2020, datoria creditoare a Î.S. ”Calea Ferată a Moldovei” constituia 459,4 milioane de lei, iar restanțele salariale – 35,5 milioane de lei. Situația financiară precară a fost generată de gestionarea ineficientă pe parcursul perioadelor anterioare, dar și de scăderea accentuată a volumului traficului de mărfuri și de pasageri din cauza pandemiei COVID-19.

Membrii Comisiei economie, buget și finanțe au insistat asupra prezentării unui plan concret de acțiuni, formulat de către Ministerul Economiei și Infrastructurii, APP în calitate de fondator și administrația Î.S. ”Calea Ferată a Moldovei”. Acesta trebuie să conțină soluții viabile și reale pentru a îmbunătăți situația la ”CFM”, în primul rând – rezolvarea imediată a problemei salariilor angajaților.

Tot astăzi, Comisia economie, buget și finanțe a avizat proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei speciale privind analiza situației economico-financiare de la Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” și rezultatul activității ramurii de transport feroviar pentru perioada 2010-2020.

Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” are circa 6800 de angajați.

Detalii: DOC // Platforma DA bate alarma: Există suspiciuni privind falimentarea intenționată a CFM

Citiți și: Alexandru Slusari: Oamenii din clanul lui Dodon au preluat CFM. Acțiunile lor duc la insolvabilitatea întreprinderii