După ce presa a scris recent că Ministerul Educaţiei nu a semnat un ordin oficial de numire în funcţie a lui Igor Şarov, în calitate de rector al USM, şi a lui Viorel Bostan, în calitate de rector al UTM, Ministerul vine cu o reacţie.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, după alegerea noilor rectori,  din partea unor persoane fizice în adresa ministerului au parvenit câteva petiţii prin care se contestă alegerile rectorului Universităţii de Stat din Moldova şi ale rectorului din cadrul Universităţii Tehnice a Moldovei.

„În perioada imediat următoare, din partea unor persoane fizice în adresa ministerului au parvenit câteva petiții prin care se contestă alegerile rectorului Universității de Stat din Moldova și ale rectorului din cadrul Universității Tehnice a Moldovei. Evidențiem, că contestaţiile cu privire la procesul de alegere a rectorului şi rezultatele alegerii acestuia se examinează de către Consiliul de etică şi management, potrivit pct. 25 al aceluiași Regulament”, este precizat în comunicat.
Ministerul evidenţiază că, contestaţiile cu privire la procesul de alegere a rectorului şi rezultatele alegerii acestuia se examinează de către Consiliul de etică şi management, care are obligaţia de a examina aspectele în legătură cu care a fost sesizat şi a răspunde sesizării  în termen de 3 luni de la data primirii sesizării.
  
Astfel, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării va avea posibilitatea de emitere a actelor de numire în funcţii de rector după examinarea şi emiterea  hotărârilor Consiliului de etică şi management pe cazurile menţionate.
 
Amintim că acum câteva zile presa a scris că Ministerul Educației încă nu a semnat un ordin oficial de numire în funcție a lui Igor Șarov și a lui Viorel Bostan, rectori ai USM și UTM, aleși în decembrie 2020. Cei doi consideră că motivul ar putea fi puterile limitate ale Guvernului în exercițiu.

Pe de altă parte, juriștii spun că, caracterul interimar al Guvernului nu afectează numirea în post a rectorilor aleși, în special pentru că aceștia au fost aleși în baza unui concurs deschis și transparent.

Detalii: Rectorii de la UTM și USM așteaptă confirmarea în funcții pentru ca cele 2 universități să poată funcționa deplin