Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare pe numele primarului de Basarabeasca, Valentin Cimpoeș, pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităților.

Potrivit unui comunicat de presă al ANI, în cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit că subiectul a deținut simultan cu mandatul de primar și cumularea funcției de administrator în cadrul firmei sale.

În anul 2015, când a obținut mandatul de primar, acesta nu s-a conformat legii cu privire la administrația publică locală, care prevede expres că alesul local va demisiona din funcția incompatibilă cu mandatul deținut sau își va depune mandatul în termen de 30 de zile de la apariția stării de incompatibilitate.

Din informațiile acumulate în cadrul controlului, s-a constatat că primarul și-a continuat exercitarea obligațiunilor de administrator în cadrul firmei sale. Conform datelor furnizate de Agenția Servicii Publice, firma a fost fondată în anul 2011 și înregistrează activități în domeniul alimentar, primarul fiind unul dintre fondatorii acesteia cu o parte socială de 34%.

Deși a fost invitat să prezinte punctul de vedere, acesta a evitat să își exercite acest drept.

ANI amintește că Cimpoeș nu este la prima abatere de la lege. Anterior, un alt inspector de integritate a constatat un conflict de interese între primăria condusă de subiect cu o altă firmă, fondată de mama acestuia. Atunci s-a depistat că primăria a transferat în ultimii patru ani circa 80 mii de lei pe contul acelei firme pentru achitarea serviciilor de întreținere și reparație a mașinei de serviciu.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, inspectorul de integritate va sesiza Cancelaria de Stat pentru inițierea procedurii de încetare a mandatului de primar. Totodată, acesta riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de  primar timp de 3 ani, urmând să fie înscris în Registrul Interdicțiilor al ANI.