Liderul „Partidului Nostru” și primarul de Bălți, Renato Usatîi, îi propune, din nou, Maiei Sandu să examineze posibilitatea de a-l desemna candidat la funcția de prim-ministru. Potrivit politicianului, candidatura sa nu va fi susținută de majoritatea PSRM – „Pentru Moldova”, ceea ce reprezintă cea mai scurtă cale spre dizolvarea Parlamentului și anunțarea alegerilor anticipate.

Comentând decizia Curții Constituționale prin care s-a declarat inadmisibilă sesizarea deputaților PAS cu privire la o posibilă autodizolvare a Parlamentului, Usatîi a spus că, în aceste circumstanțe, cea mai scurtă cale spre anticipate este înaintarea unui candidat la funcția de premier pentru care deputații socialiști și cei din partea lui Șor s-ar teme să voteze.

Detalii: Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea PAS privind autodizolvarea Parlamentului

Întrucât la ziua de azi nu avem o majoritate parlamentară, Maia Sandu trebuie să decidă problema cu candidatul la funcția de premier. Nu mai putem tărăgăna acest subiect. Există două opțiuni: sau ea desemnează o persoană pentru care Dodon și Șor se vor teme să voteze, sau ea desemnează o persoană, iar Guvernul va exista atât timp, cât vor dori Dodon și Șor”, a spus el în cadrul unei intervenții live pe pagina sa de Facebook.

El a reamintit că a propus anterior șefului statului candidatura sa, însă, spune Usatîi, el nu va insista pe acest lucru și dacă Maia Sandu are o altă persoană pentru care PSRM și PȘ nu vor vota, atunci nu are decât să o înainteze.

Cu ce nu vă convine propunerea mea de săptămâna trecută? Eu încă atunci spuneam care va fi decizia Curții Constituționale”, a precizat liderul „Partidului Nostru”.

Totodată, acesta s-a adresat partidelor de dreaptă să uite de interesele sale politice și să întreprindă măsurile necesare care ar duce la anticipate, lucru dorit de cetățenii R.Moldova.

Oamenii au votat pentru schimbări, dar schimbările nu pot avea loc fără alegeri anticipate. Din acest motiv, Maia Sandu trebuie să se decidă cu candidatul la funcția de premier pentru care cei din Parlament nu vor vota”, a spus Usatîi.

Politicianul a mai spus că speră să aibă o discuție cu Maia Sandu pe acest subiect după ce șeful statului se va întoarce din vizita de la Bruxelles.

Citiți și: Cum vrea Usatîi să ajungă la anticipate: Maia Sandu să mă înainteze premier pentru că nu vor fi 51 de deputați care să mă voteze