Deputatul Sergiu Litvinenco îi amintește socialistului Dodon că „exact aceleași teze și declarații demagogice le-au folosit în luna decembrie 2015”. Iar între 9 martie 2019 și 8 iunie 2019 , fiind Președinte al Republicii Moldova, nu a înaintat niciun candidat la funcția de Prim-ministru.

Litvinenco comentează pe palgina sa de Facebook declarațiile fostului preșeldinte al R. Moldova precizând că „Dodon și socialiștii par să aibă amnezie”
Exact ca și acum, Dodon și socialiștii trâmbițau atunci că Președintele țării ar fi obligat să înainteze candidatul la funcția de Prim-ministru în X zile, că altfel Președintele ar uzurpa puterea în stat, că mergem la Curtea Constituțională cu acest lucruri, că altfel scoatem lumea în stradă etc. Curtea Constituțională le-a răspuns atunci socialiștilor prin Decizia nr.13 din 16 decembrie 2015 trimițându-i la plimbare. Încă o data repet: exact aceleași întrebări au fost înaintate atunci de chiar Igor Dodon prin sesizarea nr.58b/2015.  În al doilea rând, Dodon se pare că uită că între 9 martie 2019 și 8 iunie 2019 , fiind Președinte al Republicii Moldova, nu a înaintat niciun candidat la funcția de Prim-ministru. Timp de trei luni aproape. Și nu doar că nu a înaintat niciun candidat, dar chiar a și mers la Curtea controlată de Plahotniuc pentru a-și ”constituționaliza” inacțiunea. Și Curtea lui Plahotniuc, desigur, i-a făcut pe plac lui Dodon, or atunci cei doi erau un tot întreg”, susține deputatul PAS. 
Litvineco adaugă că spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat atunci, de această dată, alegeri parlamentare anticipate totuși vor avea loc: „Indiferent că Dodon și socialiștii nu le doresc nici în ruptul capului. Pentru că noi, spre deosebire de ei, ținem la oameni și la promisiunile date lor – de a curăța Parlamentul de hoți și tâlhari și de a avea în legislativ oameni care se gândesc la cetățeni și nu la propriul buzunar”.

Amintim că liderul socialiștilor Igor Dodon cere președintelui Maia Sandu ca să desemneze până pe 1 februarie 2021 să înainteze un candidat la funcția de premier al R. Moldova. Dodon spune că doar în așa mod poate fi decis când vor avea loc alegerile anticipate, în caz contrarex-președintele Dodon amenință că va organiza proteste în masă.