Igor Dodon nu renunță la ideea modificării Constituției spre a i se acorda șefului statului dreptul de a dizolva Legislativul și va propune în zilele următoare un proiect de lege spre dezbateri în Parlament. Potrivit președintelui RM, există două soluții: doar dreptul la dizolvare sau crearea unui stat prezidențial.

Am informat despre inițiativa de modificare a Constituției care va fi înaintată în următoarele zile. Documentul prevede dreptul de dizolvare a Parlamentului în alte două cazuri decât cele prevăzute la această etapă. Pledez pentru alegeri anticipate, cum doresc și majoritatea cetățenilor Republicii Moldova. Sper ca Parlamentul să examineze această propunere. Sunt două posibilități: doar dreptul la dizolvare și unul mai radical, mai conceptual - crearea statului prezidențial”, a declarat el.

Șeful statului a mai spus că printre alte subiecte discutate sunt și „anularea legii cu privire la punerea pe spatele cetățenilor a miliardelor furate”.

Am reiterat faptul că voi face totul ca oamenii să nu plătească un bănuț pentru rambursearea banilor furați... Dacă Parlamentul nu va lua o decizie, vom merge la referendum și vom afla opinia cetățenilor”, a menționat Dodon.

Un alt subiect de pe agenda întrevederii ține de deschiderea Biroului de legătură NATO la Chișinău.

Nu avem nevoie de acest oficiu. Dacă va fi deschis, voi pleda pentru închiderea oficiului NATO la Chișinău. Republica Moldova este țară neutră conform Constituției și niciun atentat asupra neutralității Republicii Moldova nu este admisibil”, a spus șeful statului.

Dodon a declarat că la aceste subiecte opiniile primelor persoane sunt diametral opuse.

Totodată, un subiect aparte ține de reglementarea conflictului transnistrean. Potrivit șefului statului, Republica Moldova trebuie să aibă o poziție comună în fața partenerilor externi.

Pe problemele ce țin de interes național, de reintegrarea țării, Președinția, Parlamentul și Guvernul trebuie să aibă o poziție comună. Chișinăul nu poate avea poziție diferită atunci când discută cu cei din Occident și alți parteneri. Problema transnistreană poate fi rezolvată doar în formatul 5+2 și doar în condițiile când toate instituțiile statului au o poziție comună”, a declarat Dodon.