Partidul Democrat din Moldova anunță despre noi intimidări și presiuni asupra membrilor PDM. Potrivit unui anunț al formațiunii, astăzi la Hotelul Central din Soroca au fost convocați, din inițiativa reprezentantului Guvernului în teritoriu, Vladimir Ceban, „într-o reuniune dubioasă” o serie de colegi de partid, primari din mai multe localități.

Potrivit PDM, la întâlnire au participat, deputații Eugen Nichiforciuc și Aliona Pilipețcaia (PSRM), dar  și directorul Agenției pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA), Vadim Curmei, care ar fi cumătrul lui Nichiforciuc.

Scopul întâlnirii s-a dovedit a fi intimidarea și condiționarea primarilor PDM să semneze o declarație de suspendare din partid. Unora dintre ei li s-a reamintit că pot avea probleme cu CNA sau ANI, altora li s-au făgăduit finanțări pe anumite proiecte, de exemplu din fondurile AIPA, fiind amintită și controversata anexă nr.7 la Bugetul de Stat, aprobată netransparent și atacată ulterior la Curtea Constituțională”, se menționează în anunțul PDM.

În acest sens, Partidul Democrat face apel către prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, și secretarul general al Guvernului, Liliana Iaconi, să ia atitudine „față de abuzurile unor funcționari guvernamentali, care folosesc poziția lor în organele de stat și resursele administrative pentru a exercita presiuni asupra membrilor PDM”.

Este inadmisibil ca cineva să fie persecutat pentru opțiunile sale politice, drept garantat de Constituție. Funcțiile vin și pleacă, iar pentru încălcările comise oficialii vor trebui să răspundă conform legii”, susțin democrații.

Citiți și: Ex-primarul mun.Soroca: Toată puterea din raion a ajuns în mâinile familiei unui deputat PSRM