Procuratura Anticorupție a dispus neînceperea urmăririi penale în legătura cu sesizarea deputatului PAS, Dumitru Alaiba, cu privire la un posibil caz de fals în acte publice în care este implicat Ilan Șor. Este vorba despre un proiect de hotărâre, examinat în plenul Parlamentului la sfârșitul lunii noiembrie 2020, când deputații Partidului „Șor” și platformei „Pentru Moldova”au propus crearea unei comisii de anchetă care să investigheze toate acțiunile din jurul companiei Moldasig S.A și eventuale atacuri raider asupra companiei. Proiectul respectiv a fost semnat, inclusiv, de către Ilan Șor care, oficial, nu se află pe teritoriul R.Moldova din iunie 2019.

În cadrul ședinței Parlamentului, mai mulți parlamentari au declarat că prezența semnăturii lui Șor pe document este o batjocură, dat fiind faptul că acesta este în căutare națională.

Detalii: Crearea comisiei de investigare a situației de la „Moldasig”, eșuată

Ca urmare, deputatul Dumitru Alaiba a sesizat Procuratura, însă, acuzatorii de stat au refuzat să pornească dosar penal pe acest caz.

- A fost comparată pretinsa semnătură a lui Șor cu alte acte semnate de el în calitate de primar al Orheiului și au fost constatate semne vizibile de neconcordanță.
- A fost audiată Marina Tauber, dar așa și nu a fost identificată persoana care a pregătit proiectul și nu s-a elucidat cum acesta a fost transmis (dacă a fost transmis) spre semnare lui Șor (care din iunie 2019 nu este în țară.
- Nu au fost audiate alte persoane din fracțiunea Șor care și-au pus semnăturile. Nici măcar Sergiu Sirbu, care a prezentat de la tribuna parlamentului acest proiect.
- Nu a fost efectuată expertiza în vederea stabilirii faptului dacă semnătura îi aparține sau nu lui Șor.
- Dar s-a dispus neînceperea urmăririi penale”, scrie Alaiba.

Totuși, precizează deputatul, ordonanța procurorului care a refuzat pornirea dosarului penal a fost abrogată de procurorul ierarhic superior, considerând decizia respectivă ca fiind prematură. În acest sens s-a dispus efectuarea a unui control suplimentar.