Partidul Liberal Democrat din Moldova vine cu o preacție la ultimele evenimente politice din R.Moldova. PLDM susține că „Republica Moldova se adâncește tot mai mult în haos și incertitudine”.

După pierderea alegerilor, din disperare, liderul socialiștilor, Igor Dodon, s-a aliat fățiș cu Șor și Plahotniuc și cu reprezentanții acestora din Parlament. Lăsând de izbeliște toate problemele grave ale societății, monstruoasa coaliție a votat zilele trecute un set de legi ce urmăresc ațâțarea vrajbei interetnice, deteriorarea relațiilor cu partenerii de dezvoltare, denaturarea votului popular din 15 noiembrie și aruncarea Republicii Moldova într-un haos total”, se menționează într-un comunicat al PLDM.

Potrivit liberal-democraților, „oligarhii de tristă faimă, care au prădat și distrus țara și care au dat bir cu fugiții, continuă din umbră să tragă sforile în Forul Legislativ”.

Ei mai speră ca, în aceste condiții de haos, să scape de pedepsele penale pe care le merită. Însă vremea lor este aproape, pentru că justiția își va spune, în cele din urmă, cuvântul. De aceea, înainte de a promulga legile votate de această nouă și nefirească coaliție, Igor Dodon trebuie să se gândească la prețul pe care ar putea să-l plătească și el pentru complicitate cu oligahii fugari. Alianța PSRM-Șor-Plahotniuc atentează la temeliile statului de drept, la valorile democratice, la cuceririle naționale și la principiile parlamentarismului. Această coaliție a răului trebuie să plece, acest tăvălug trebuie oprit pe toate căile legale, inclusiv prin proteste de stradă”, susține PLDM.

Reprezentanții formațiunii sunt de părere că „cetățenii au dreptul constituțional de a manifesta pașnic, în cadrul unor întruniri bine organizate, cu o agendă clară și în deplină siguranță, așa cum au fost toate întrunirile publice organizate de PLDM încă de la fondarea sa ca partid”.

Noi solicităm autorităților să asigure toate condițiile pentru buna desfășurare a adunării de duminică și îi îndemnăm pe toți participanții să respecte măsurile impuse de starea de urgență în sănătate. Noi, liberal-democrații, împărtășim același sentiment de revoltă cu toți oamenii care doresc sincer binele acestui stat, indiferent de preferințele lor politice. Dar noi nu vom aplauda niciodată basmele unuia ca Usatîi sau declarațiile fariseice ale gulerelor albe ale lui Plahotniuc, reprezentate cu devotament de Pavel Filip și Adrian Candu, care au participat la capturarea statului. Noi credem că se poate de trecut puntea și fără a te lua de mână cu necuratul. Și noi o vom trece, pentru că ne pasă de acest popor și de viitorul european al Republicii Moldova”, precizează liberal-democrații.

De precizat că președintele ales, Maia Sandu, a chemat cetățenii la protest în PMAN pentru data de 6 decembrie. Anterior, reprezentanții mai multor partide, precum Platforma DA, „Partidul Nostru”, PDM, „Pro Moldova” și Mișcarea „Unirea” au salutat inițiativa liderului PAS și au anunțat că se vor alătura protestelor.