Maia Sandu anunță că îmediat după investirea în funcția și-ar dori o întrevedere cu procurorul general, Alexandr Stoianoglo, pentru a discuta motivele care au dus la „lipsa de performanță” în activitatea șefului PG în primul an de mandat. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit președintelui ales, „din păcate”, ea nu are lucruri bune de spus despre activitatea procurorului general după un an de zile de la numirea în funcție a acestui.

Îmi doresc să am o discuție, deja din funcția de președinte, imediat după inaugurare, ca să înțeleg care sunt argumentele pentru această lipsă de performanță. În contextul activității în Consiliul Suprem de Securitate vom avea discuții foarte serioase, pornind de la cele mai importante dosare de corupție, dosare care sunt pe agenda societății și la care nu vedem progrese”, a declarat ea.

Referindu-se la anunțul Procuraturii generale cu privire la constituirea completelor de judecători specializați în „frauda bancară”, ea a precizat că ar dori să afle de la șeful PG dacă există presiuni din partea unor actori politici sau a clanurilor mafiote, sau este vorba despre incompetență.