UPDATE: Pentru componența comisiei au fost propuși de la PSRM Vasile Bolea, de la „Pentru Moldova” Sergiu Sîrbu și de la PP Șor Marina Tauber. Juristul Parlamentului Ion Creangă a declarat că comisia nu poate fi creată doar din 3 membri. În acest sens, crearea comsiei a eșuat.

Astfel, subiectul formării unei comisii parlamentare nu mai poate fi discutat în această sesiune, pentru că nu obținut numărul necesar de membri în cadrul comisiei, respectiv nu a obținut numărul necesar de voturi.

Știrea inițială

Parlamentul a aprobat crearea unei comisii de anchetă care să investigheze toate acțiunile din jurul companiei Moldasig S.A și eventuale atacuri raider asupra companiei. Proiectul a fost votat de majoritatea deputaților prezenți în sală.

În același timp, proiectul a fost criticat de mai mulți reprezentanți ai fracțiunilor parlamentare, între deputați având loc un schimb de replici. 

Deputata PP Șor Marina Tauber a declarat că proiectul a fost semnat personal de Ilan Șor, unul dintre inițiatorii proiectului. 

Alexandru Jîzdan de la PDM a spus că acest lucru este o batjocură, dat fiind faptul că Ilan Șor este în căutare națională, și spune că acest lucru s-ar putea investiga, cum a semnat el acest proiect. Acesta a declarat că dacă inițiativa venea din partea altcuiva, PDM ar fi susținut-o. 

Igor Grosu, de la PAS, a declarat că fracțiunea PAS nu participă la asemenea jocuri și s-a adresat procurorului general Alexandr Stoianoglo să se apuce de treabă și să investigheze cazul cu MOLDASIG. 

Chiril Moțpan a spus că Platforma DA nu vrea să particip la reglări de conturi. „Vă invit să nu mai acceptăm proiecte care denigrează imaginea deputatului. E o încercare de reglare de conturi. Dacă era inițiat de altcineva, l-am fi susținut”, a spus acesta. 

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi nu a vrut să fie numărate voturile celor care au votat, iar deputatul Mihail Popșoi a spus că acest lucru va fi contestat.

Amintim că, după ce deputatul PAS Dumitru Alaiba a sesizat Procuratura Generală despre decizia din 6 noiembrie a judecătoarei Olesea Țurcan, Veaceslav Platon, care în istoricul Moldasig a fost prezentat de presă de nenumărate ori ca beneficiarul din umbră al acesteia a venit cu o reacție acidă la adresa lui Alaiba. Deputatul a venit și el cu o reacție adresată lui Platon spunând că nu a menționat numele acestuia și că nu înțelege de ce „sare ca fript” în această situație. 

De menționat este și faptul că fostul candidat la funcția de Procuror General Ștefan Gligor a postat pe pagina sa de facebook că la Moldasig se încearcă o preluare de tip raider. 

În comentarii Veaceslav Platon i-a scris lui Gligor că dacă nu știe situația îl poate suna pe primul și acesta va fi consultat. Nici CNPF nu a uitat de Platon, ieri în comunicatul de presă, insituția a menționat că acesta nu figurează și nu a figurat cu statut de ”acționar” în actuala (”MOLDASIG” SA) și fostele companii de asigurări ”ASITO” SA și ”ALLIANCE INSURANCE GROUP”, prin urmare „pretențiile” acestuia sunt lipsite de temei juridic.

Detalii: NEWS ALERT // Platon condamnat la încă 12 ani de pușcărie

Detalii: Dosarul Platon // ASITO și Moldasig au scăpat de un sechestru dar au dat de altul

Ulterior, Veaceslav Platon a recunoscut că este acționar la Moldasig, dar că are interesele sale și anume că acționarii nu au primit „dividente în ultimii patru ani”. „În 2012 eu, și un grup de parteneri am cumpărat 80% din acțiunile de la Moldasig. Atunci și acum nu au fost și nu sunt pretenții. Eu am avut 5% ceilalți 75%”, astfel a confirmat Platon că deține una din companiile care au acțiuni la Moldasig. 

Detalii: Platon recunoaște că este acționar „din umbră” la Moldasig și ironizează pe seama CNPF: Asta vorbește despre nivelul monitorizării lor