Reacția PG // Stoianoglo evită să spună dacă va merge în Parlament la audieri pe furtul miliardului

Procuratura Generală lasă de înțeles că nu va da curs invitației Parlamentului de a merge la audieri în plen. Într-un comunicat de presă al PG este menționat că instituția nu le va da ”muniție” și va duce investigația până la final, supunându-se doar Legii
„Înțelegem interesul viu al forului Legislativ pentru subiectul fraudei bancare, care chiar și în condițiile unui val de blocaje, a avansat esențial. Înțelegem, totodată, că acest fapt i-a deranjat atât pe cei implicați în mușamalizarea anterioară a dosarului, cât și pe beneficiarii fraudei, care recurg la orice metodă pentru a-l înlătura pe actualul Procuror General, scăpând astfel, de răspundere penală. La fel, le înțelegem și eforturile în a afla cât mai multe detalii din anchetă pentru a-și construi tacticile ulterioare de apărare. Procuratura însă, nu le va da ”muniție” și va duce investigația până la final, supunându-se doar Legii, iar rezultatele aducându-le la cunoștința societății, lucru pe care-l preconizăm în timpul cel mai apropiat”, este menționat într-un comunicat al PG.
Vicepreședintele Alexandru Slusari a propus astăzi în Parlament ca Procurorul General să fie invitat în plenul Parlamentului pentru a prezenta ultimele informații privind investigarea „Furtului Bancar”. Propunerea a fost susținută unanim și s-a decis ca să fie expediată o astfel de invitație pentru săptămâna viitoare.
Amintim că recent în cadrul unei emisiuni de la TV8 Veaceslav Platron a declarat că „dosarul furtul miliardului este practic finalizat, procurorii cunosc în totalitate schema în baza căreia banii erau puși în circulație”.
Întrebat de ce în ultima perioadă nu a venit cu informații suplimentare cu privire la acest caz, Veaceslav Platon a spus că: „Sunt oameni care mi-au recomandat să-mi cunosc locul. Este vorba despre oameni din Procuratura Generală. Noi am lucrat fără ca să anunțăm ceva în public”.
Ulterior PG a venit cu o reacție prin care a menționat că se delimitează de declarațiile lui Veaceslav Platon și reamintește că instituția nu necesită intermediari pentru a informa publicul despre acțiunile pe care le întreprinde sau urmează a le înfăptui.