Președintele în exercițiu, Igor Dodon, intenționează sa viziteze toate raionale și satele în care cetățenii l-au votat masiv la alegerile prezidențiale. Astăzi a mers în sudul țării, la Taraclia, Vulcănești, Ceadîr Lunga și Comrat. Este însoțit și de premierul Ion Chicu, transmite IPN.

Într-o postare pe Facebook, Igor Dodon, menționează că a vizitat Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Albota, Taraclia, care astăzi își sărbătorește hramul. A felicitat localnicii cu prilejul sărbătorii.

Apoi, cu ocazia aniversării a 110-a de la înființarea volostei Taraclia, împreună cu prim-ministrul țării, Ion Chicu, președintele raionului Taraclia, Ivan Paslari și ambasadorul Republicii Bulgaria în Republica Moldova, Evgeni Stefanov Stoytchev, au participat la ceremonia de inaugurare a monumentului lui Ivan Berov – fost staroste (primar) al Taracliei.

Igor Dodon le- a spus localnicilor că și pe viitor va depune eforturi pentru a dezvolta localitățile țării.

La alegerile prezidențiale, turul doi, Igor Dodon a acumulat 42,25% din sufragii, insuficiente pentru a obține un nou mandat. El va fi înlocuit în funcția de președinte de Maia Sandu.