Ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova, James Pettit s-a întâlnit azi cu liderul de la Tiraspol Vadim Krasnoselski.

Ambasadorul american a remarcat drept pozitiv faptul că în regiunea transnistreană și în Republica Moldova s-a încheiat procesul electoral. Potrivit site-ului administrației de la Tiraspol, ambasadorul american a declarat că alegerea celor doi oferă noi oportunități pentru îmbunătățirea relațiilor dintre Chișinău și Tiraspol. „Sunt foarte optimist în această privință. Consider că noile puncte de vedere vor contribui la îmbunătățirea situației”, a declarat Pettit.

James Pettit a declarat că înțelege gravitatea provocărilor economice și politice la care trebuie să facă față regiunea transnistreană. Ambasadorul crede că pentru a înainta în rezolvarea problemelor transnistrene, „este nevoie de cât mai multă răbdare și o nouă viziune”.

„Sperăm că în curând se vor înregistra progrese în acest domeniu. Cât ține de activitatea noastră, noi încercăm să-i convingem pe colegii noștri de la Chișinău să acționeze pozitiv în această direcție”, a declarat ambasadorul Pettit,

Președintele Krasnoselski consideră că orice soluție trebuie să fie avantajoasă reciproc.