Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) îl acuză pe ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, că „a insultat grosolan memoria tuturor victimelor regimului de ocupație din 1941-1944 de pe teritoriul Moldovei”, făcând un șir de declarații privind „eroii căzuți pentru eliberarea Basarabiei de ocupația sovietică”. Socialiștii consideră că „este categoric inacceptabil și imoral”, ca aceștia să fie numiți „eroi”.

„Prin declarația sa, ambasadorul Daniel Ioniță a insultat grosolan memoria tuturor victimelor regimului de ocupație din 1941-1944 de pe teritoriul Moldovei. O astfel de declarație scandaloasă și iresponsabilă încalcă grav toate principiile diplomației și trebuie evaluată corespunzător de către Ministerul de Externe al Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al socialiștilor.

PSRM consideră că declarațiile despre eroii români sunt niște „capricii ale ambasadorului României”, care nu pot duce decât la „tensiuni între țările noastre și la o scădere a autorității statului român și a diplomaților săi în rîndul cetățenilor Republicii Moldova”.

În același comunicat socialiștii spun că „o serie de forțe politice, inclusiv unii candidați la funcția de Președinte al Republicii Moldova, au făcut anterior astfel de declarații iresponsabile”, iar „PSRM nu va accepta orice încercare de rescriere a istoriei celui de-al Doilea Război Mondial, retezînd din eroismul soldatului sovietic care a obținut victorie”.

Amintim că, ieri, 25 octombrie, Ambasada Federației Ruse în R. Moldova a emis un comunicat prin care menționează că se arată „nedumeriți de declarațiile Ambasadei României în R. Moldova despre „soldații regimului Antonescu care au murit eroic la 14 iulie 1941 pentru eliberarea Basarabiei de ocupația sovietică”. Ambasada acuză oficialii români de „cinism” pentru că cer păstrarea „memoriei eterne a eroilor”.

Detalii: Ambasada Federației Ruse la Chișinău, atac la Ambasada României pentru că și-a onorat eroii

Atacurile ambasadei ruse și a socialiștilor au venit după ce, pe 23 octombrie, Ambasada României în Republica Moldova a organizat, la Cimitirul de Onoare al Eroilor Armatei Române situat în interiorul cimitirului localității Mana, raionul Orhei, o serie de activități dedicate sărbătoririi Zilei Armatei Române. Oficialii prezenți au menționat că „sacrificiul suprem al Eroilor care-și dorm somnul de veci în acest loc nu va fi uitat niciodată, iar memoria acestora va fi cinstită mereu.”

Detalii: FOTO // Ostașii români căzuți pe câmpul de luptă în Basarabia, comemorați în satul Mana, raionul Orhei