Reacția ambasadei Federației Ruse la onorarea ostașilor români de către reprezentanța diplomatică a României în R.Moldova „dovedește încă odată, dacă mai era nevoie, că acest stat nu și-a depășit statutul de ocupant”, afirmă Octavian Țîcu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

În opinia lui Țîcu, Rusia este incorigibilă în privința tendințelor sale imperialiste. 
„Nimic despre miile de asasinate săvârșite de sovietici în Basarabia, nimic despre sutele de mii de deportați și morți în gulagurile sovieto-rusești, nimic despre foametea organizată, care a ucis alte sute de mii, nimic despre cum Stalin și Hitler și-au împarțit Europa ucigând împreună zeci de milioane de oameni. După cum era de așteptat, PSRM-ul lui Igor Dodon a sărit să se ralieze poziției rusești, condamnând și jignind nefondat ambasadorul României în R.Moldova, uitând, asemeni rușilor, de sprijinul necondiționat acordat de România cetățenilor noștri”, scrie Țîcu într-o postare pe pagina sa de Facebook. 
Țîcu mai menționează că acest „comportament al ambasadei rusești în Chișinău și reacția nesimțită a PSRM-ului arată cam ce ne așteaptă în următori ani dacă Igor Dodon, agentul deconspirat al serviciilor secrete moscovite, va mai rămâne in fruntea Republicii Moldova”.
 
„Ținta Rusiei și a matrioștilor sale din Republica Moldova nu va fi ”parcursul european” ci identitatea ROMÂNEASCĂ a Basarabiei. Dacă noi, cei care simțim și ne dorim revenirea în granițele României nu ne vom mobiliza pentru al debarca pe Dodon vom ajunge să nu ne putem plânge nici morți. Sus Nația! Jos Dodon!”, a mai scris deputatul. 
 
Amintim că ieri, 25 octombrie, ambasada Federației Ruse în R. Moldova a emis un comunicat prin care își exprimă „nedumerirea față de declarațiile Ambasadei României în R. Moldova, despre soldații regimului Antonescu care au murit eroic la 14 iulie 1941 pentru eliberarea Basarabiei de ocupația sovietică. Ambasada a acuzat oficialii români de „cinism” pentru că cer păstrarea „memoriei eterne a eroilor”. În același comunicat, ambasadă rusă îl numește pe generalul Ion Antonescu „criminal nazist” și îl acuză de că a ucis mii de persoane, printre care și moldoveni.