Fostul-ministru al Justiției, Olesea Stamate, consideră că investigațiile „Dossier” și „Rise” constituie un temei pentru a începe o investigație în privința lui Igor Dodon, care a oferit informații confidențiale serviciilor secrete rusești.

Potrivit ex-ministrului, PG ar fi trebuit să pornească o investigație, o urmărire penală în baza investigației care a fost prezentată de către jurnaliști.

„Din păcate acest lucru nu s-a făcut. Înțelegerea mea este că așteaptă ca jurnaliștii de investigație așteaptă să-i livreze probe juridice. Or acest lucru devine deja ridicol. Jurnaliștii de mai mulți ani își fac munca mult mai bine decât procuratura. Și acum li se cere să facă și treaba procuraturii”, a declarat Stamate pentru Deschide.MD.

Fostul ministru este de părerea că motivul inacțiunii PG este faptul că în acest caz este vizat șeful statului.

„Procurorul general evită acest subiect. Înțeleg că este complicat, înțeleg că este vorba de președintele țării, de liderul informal al unui partid care se află acum la guvernare, însă rolul procurorului și toate garanțiile pe care le are el în țara noastră după lege au fost create exact pentru a limita orice influență din exterior în activitatea procurorului și a-i oferi toate garanțiile pentru a-și desfășura activitatea independent. Se pare că aceste garanții nu-l ajută pe domnul Stoianoglo și nu are suficient curaj să pornească un dosar de urmărire penală pe președinte”, a adăugat Stamate.

Amintim că aseară, ex-șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a declarat în cadrul unei emisiuni TV că investigația RISE care conține mai multe detalii despre implicarea serviciilor speciale ruse în politica internă a R.Moldova, relațiile lui Igor Dodon cu oamenii din Kremlin, dar și faptul că pe lângă administrația lui Vladimir Putin activează așa-zisa „Secție moldovenească”, nici măcar nu a trezit interes pentru Procuratura Generală. Morari susține că investigația în baza informațiilor prezentate de RISE trebuia pornită.