Partidul Unității Naționale solicită Comisiei Electorale Centrale avertizarea concurentului electoral Igor Dodon, candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, până la excluderea acestuia din cursa electorală. Solicitarea vine după ce Primăria mun. Chișinău a inițiat campaniile de salubrizare și înverzire a orașului.

Potrivit unui comunicat al PUN, inițiativele sunt salutabile, și nu este nimic grav că au fost invitați să participe concurenți electorali, candidați la funcția de președinte RM. Doar că, acest eveniment este transmis în direct pe pagina oficial de facebook a Primăriei mun. Chișinău, subliniază PUN în comunicat.

Potrivit PUN, în materialul video, postat pe 18.10.20 de către Primăria mun. Chișinău, unde apare Primarul General și candidatul independent Igor Dodon, nu ține cont de restricțiile prevăzute de legislația electorală referitoare la resursele administrative. Chiar și Primarul General Ion Ceban a menționat pe site-ul său că la eveniment a participat și Igor Dodon.

„Un candidat independent, împreună cu un primar suspendat din calitatea de membru de partid, fac o acțiune publică, iar tot evenimentul este transmis în direct de pe pagina oficială a unei instituții publice. Codul electoral este călcat în picioare ori de câte ori este necesar PR-ului. De ce? De-atâta!”, susține PUN.

Partidul oferă și explicația juridică:

Potrivit art. 52, alin. (7) Cod electoral, candidații nu pot folosi mijloacele şi bunurile publice (resursele administrative) în campaniile electorale, iar autoritățile/instituțiile publice şi cele asimilate acestora nu pot transmite/acorda concurenților electorali bunuri publice sau alte favoruri decât pe bază de contract, în condiţii de egalitate pentru toți concurenții electorali.

Punctul 2.3 din Codul bunelor practici în materie electorală (Comisia de la Veneția) stabilește că egalitatea șanselor trebuie să fie garantată în mod echitabil partidelor şi candidaților. Aceasta impune o atitudine neutră din partea autorităților de stat, în special în ceea ce privește: campania electorală; reflectarea alegerilor de către mijloacele de informare în masă, în special de media publică; susținerea materială a partidelor şi campaniilor electorale de către stat.

Astfel, Partidul Unității Naționale a depus, la Judecătoria Chișinău cu sediul Râșcani, o cerere de chemare în Judecată prin care solicită:

Constatarea faptului că concurentul electoral Igor DODON, candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, a încălcat art. 52, alin. (7) Cod electoral prin folosirea resurselor administrative în campania electorală la 18 octombrie 2020, ca ulterior să fie sesizat CEC-ul pentru avertizarea concurentului electoral Igor Dodon până la excluderea acestuia din cursa electorală.

Totodată, PUN solicită Primăriei mun. Chișinău să elimine informația cu concurentul electoral de pe pagina oficială și Primarului General să nu se mai implice în promovarea concurenților electorali folosind resursele administrative ale instituției pe care o conduce.